În poemul „Ruinae Pannonicae” al umanistului sas Christian Schesaeus (1535 – 1585), în care se spune povestea evenimentelor din Ungaria şi Ardeal în timpul lui Ioan Zapolya, se pomeneşte şi despre românii care, împreună cu țiganii, formau între popoarele Transilvaniei o turmă umană lipsită de drepturi.
Se spune că saşii sunt urmaşii saxonilor trimişi în Transilvania, drept pedeapsă, de Carol cel Mare.
Cât priveşte pe români şi istoria noastră, apare ştirea că D. Iaxici ar fi atentat la viaţa voievodului Mihnea, pentru că acesta i-ar fi necinstit sora. Însă rândurile cele mai interesante sunt cele în autorul care îi zugrăveşte pe românii ardeleni, contemporani cu Petru Rareş:
Turmele îşi paşte pe câmpuri întinse valahul nemernic,
Barbar, ce plin de cruzime viaţa îşi trăieşte sălbatic,
Înveşmântat în sarici din piele de capră flocoasă,
Deosebit de poporul din jur şi prin trai, şi prin lege.
Fără să-i pese de crivăţ şi nici de-ale iernilor geruri,
El se hrăneşte cu lapte şi caș, cu mălai făcute
Dintr-o făină de mei, ce e coaptă în spuză fierbinte,
Iară cu crudă slănină foalele-i place să-şi umfle.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric