Tânărul român care a spart serverele NASA a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare, scrie computerworlduk.com.
Robert Butyka, de 26 de ani, poate contesta decizia în termen de 10 zile. El a fost reținut de procurorii DIICOT pe 15 noiembrie, fiind acuzat de comiterea infracţiunilor de acces fără drept la un sistem informatic, prin încălcarea măsurilor de securitate, perturbare gravă a funcţionării unui sistem informatic prin introducerea, modificarea şi deteriorarea datelor informatice şi prin restricţionarea accesului la aceste date şi deţinere fără drept a unui program informatic în scopul săvârşirii acestor infracţiuni.
NASA cere daune de aproape 600.000 de dolari și îl va acționa în instanță separat, într-un proces civil care va începe în martie.
În timpul unei audieri care a avut loc pe 10 ianuarie, Robert a recunoscut că a pătruns în mai multe servere NASA în decembrie 2010. Tânărul a declarat că nu a vrut să le facă rău celor de la NASA, ci numai să își demonstreze că poate accesa serverele lor.
Robert Butyka are numai 9 clase și nu are studii în domeniu și nici un loc de muncă. Pe internet folosea porecla Iceman.
Pe pagina sa de pe Facebook, tânărul spunea că a absolvit "University of Weed" (universitatea de marijuana).