Eduard Weissman este cel mai vechi membru al orchestrei din capitala Germaniei.
La 64 de ani, Eduard Weissman se poate lauda ca a incantat urechile iubitorilor de muzica clasica din toata lumea in turneele sale, alaturi de colegii de la Filarmonica din Berlin.
Romanul de origine evreiasca, posesor si al cetateniei germane, este cel mai vechi membru al cunoscutei orchestre si unul dintre cei mai apreciati muzicieni din capitala germana, ajutandu-i astazi pe tinerii talentati sa ajunga in lumea buna a muzicii.
In urma cu trei ani, Weissman a fost unul dintre personajele principale ale filmului documentar german „Un an in Cernauti”, orasul sau natal.
Eduard Weissman atinge cu arcusul strunele violoncelului cu aceeasi dragoste si daruire ca acum 30 de ani, spune ca americanii nu sunt nici pe departe asa inculti cum sustin europenii si ca publicul de origine latina aplauda cu mult mai mult entuziasm decat germanii.
37 de ani la Berlin A cantat la Roma, Paris, Tokio, New Jork, Venetia, Londra si in numeroase alte orase, dar niciodata nu s-a simtit mai mandru ca atunci cand a ajuns pe scena Ateneului de la Bucuresti, dupa zeci de ani de absenta din tara. Abia atunci au descoperit si colegii sai cum este Romania si parca l-au privit cu alti ochi.
„Este o placere sa canti pe scena aceea, are o acustica deosebita, un decor special. Nu le venea sa creada cand au vazut - ei credeau ca vin din fundul pamantului”, povesteste Eduard Weissman.
Romanii, oameni deschisi la minte
Desi locuieste la Berlin de 37 de ani, cand a primit postul la Filarmonica, muzicianul lupta si astazi cu prejudecatile germanilor.
„Au numeroase idei fixe despre straini, ceea ce da nastere in relatiile cu ei o anumita raceala. Emigrantii isi creeaza astfel o identitate colectiva. Nu gresesc atunci cand spun ca cei mai multi prieteni ai nostri sunt romani sau straini veniti din alte colturi ale lumii”, povesteste Weissman, care-i incurajeaza totusi pe tineri sa-si incerce norocul in strainatate.
Ce inseamna sa fii strain si, mai mult, evreu la Berlin? „Nu este foarte placut”, marturiseste acesta, „mai ales atunci cand orasul se umple de cersetori romani sau cand stirile despre agresiuni impotriva evreilor ocupa primele pagini din presa”.
Ca evreu, Berlinul a insemnat o provocare pentru Weissman. „Era echivalent cu moartea. Oamenii erau speriati, colegii ma priveau in mod ciudat si ma sicanau cu rudele mele bogate, care, spuneau ei, mi-ar cumpara violoncel foarte scump. Asta in timp ce parintii mei, oameni cu studii superioare, faceau munci necalificate, spaland podele sau altele pentru a se intretine”, spune muzicianul.
A ramas aici pentru muzica si o cariera de succes, Filarmonica din Berlin fiind si atunci una dintre cele mai bune din Europa. Chiar daca nu este deloc usor, Weissman este convins ca romanii pot sa razbeasca in Germania daca au ambitie, potential si forta de munca.
„Romanii sunt oameni deschisi la minte. I-ar putea imbogati chiar pe germani, aducand un aer de prospetime care i-ar putea scoate din conformism”. Spune cu mandrie ca astazi nu mai este singurul roman din orchestra, caci canta alaturi de o violoncelista din Cluj.
Actor, alaturi de Harvey Keitel
Chiar daca pastra despre locurile natale amintirea casei incendiate si a familiei destramate, care a fugit in graba, Eduard Weissman a vizitat Cernautiul pentru prima data de la emigrare, in 2004, pentru a participa la realizarea filmului documentar „Un an in Cernauti”.
Regizorul Volker Koepp a reunit romani de origine evreiasca din Cernauti, care se raspandisera in toata lumea, si i-a adus, pentru cateva zile, in orasul lor natal. Au raspuns la apel surorile Evelyne Mayer si Katja Rainer din Viena, actorul Harvey Keitel, dar si scriitorul Norman Manea.
S-au vazut, au depanat amintiri si au facut cunostinta cu Cernautiul de astazi prin ochii a doi locuitori - studenta Tanja si germanul de 90 de ani Johann Schlamp. „A fost unul dintre cele mai emotionante momente din viata mea, cand am revazut, dupa atatia ani, mormantul stramosilor mei”, sopteste muzicianul cu lacrimi in ochi.
POVESTE DE VIATA S-au regasit din greseala
Eduard Weissman este casatorit cu Gabrielle, prietena lui din copilarie. Despartiti din cauza emigrarii - ea a plecat cu parintii, la 14 ani, in Marea Britanie -,s-au revazut, ani buni mai tarziu, din greseala, in Geneva.
„Noi am plecat din tara in 1966, pentru ca doream sa studiez la Köln, in clasa marelui violoncelist spaniol Gaspar Cazatrov”, povesteste Eduard Weissman, adaugand ca a fost acceptat la recomandarea profesorului Radu Antulescu, de la Conservatorul din Bucuresti.
„Actuala mea sotie terminase studiul la Londra si mersese sa lucreze la Geneva. Iar eu, trecand prin Geneva, am revazut-o, s-a innodat o prietenie si ne-am casatorit in ‘72. Apoi ea s-a mutat la Berlin, unde eu traiam deja din 1970”, spune Weissman. Cei doi au o singura fiica, Nadine, prinsa si ea de vraja muzicii. Astazi, este una dintre cantaretele de opera apreciate din capitala Germaniei.