Românul care a sedus Opera din Dubai. Tenorul Bogdan Mihai Ionuț, nedorit la el în țară

Românul care a sedus Opera din Dubai. Tenorul Bogdan Mihai Ionuț, nedorit la el în țară

A fost o premieră de vis! Complet sold out, public entuziast și multe, foarte multe aplauze! A fost invitat să revină anul viitor, în Don Giovanni de Mozart!

Cu bucurie în suflet, artistul ne mărturisește: „A fost dorința și visul de o viață al mamei mele, acela de a cânta lui Dumnezeu și lumii întregi! Totul a pornit de mic, aveam 4 ani când stăteam cu ochii ațintiți la televizor și ascultăm Bolero de Ravel. Anii au trecut și ușor, ușor, aveam să descopăr muzica de opera ascultând la radio Amigos para siempre (Jose Careras cu Sarah Brightman), moment în care m-am îndrăgostit iremediabil de operă”. De zece ani este un star internațional. Săptămâna trecută, la revenirea în România, a fost jefuit.

FOTO: Tenorul român a fost invitat să cânte și anul viitor la Dubai: Opera Română încă nu i-a transmis vreo invitație

- Evenimentul zilei: Cum ați ajuns să fiți primul artist român, la primul spectacol al Operei din Dubai?

- Bogdan Mihai Ionuț: Cu siguranţă datorită faptului că aşa a vrut Dumnezeu şi că de-a lungul celor aproape 10 ani de carieră internaţională, am avut bucuria să intrepretez rolul Almaviva din opera „Îl Barbiere di Siviglia” de peste 186 de ori. Acesta a fost şi primul rol pe care l-am interpretat în viaţa mea pe scena Operei din Bucureşti în 2007. Proiectul cu Opera din Dubai îi aparţine agentului meu, domnul Mario Dradi, dânsul fiind o figură marcantă în lumea agenţilor de operă din lume. A lucrat cu mari nume ale liricii mondiale, un exemplu elocvent este faptul că ideea concertului celor trei tenori Luciano Pavarotti, Jose Carreras şi Placido Domingo îi aparţine. Un proiect fabulos. La fel a fost şi cu opera din Dubai, unde a dorit să inaugureze acest teatru cu artişti excepţionali şi opere importante ca „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini sau „Les Pecheurs des Perles” de Bizet.

FOTO; Opera din Dubai a fost inaugurată la începutul lunii septembrie 2016. Un loc fabulos. FOTO: BOGDAN MIHAI IONUȚ

-Care au fost reacțiile publicului, ale criticilor?

-Publicul a fost extraordinar de cald şi ne-a răsplătit cu minute întregi de aplauze şi de urale, plus că la spectacolele mele teatrul era complet sold out. Presa internaţională a fost foarte interesată de acest proiect, mai ales că la Dubai nu a existat niciodată un teatru de operă! Mă simt onorat şi fericit că am avut ocazia să iau parte la inaugurarea aces-tui senzaţional teatru de operă alături de legendarul Placido Domingo, care a oferit un concert de arii, eu având să interpretez rolul principal, cel al contelui Almaviva în „Il Barbiere di Siviglia” de Rossini.

-Ați fost mândru că sunteți român sau ați fost mândru că sunteți o voce foarte bună, care a fost „chemată” la Dubai?

-Am fost, sunt şi voi fi mereu mândru că sunt român! Această ţară a dat naştere unor valori uriaşe în pictură, teatru, artă lirică, muzică simfonică sau sport. Am fost fericit şi că organizatorii acestui proiect au considerat că un tenor român merită să fie prezent la inaugurarea acestui splendid teatru de operă!

-Am citit în biografia dvs. că fiind o voce rară ați ajuns repede în atenția oamenilor importanți din acest domeniu.

-Abordând stilul belcanto şi având de-a lungul anilor maeştri excepţionali de la care să învăţ cum se face artă la cel mai înalt nivel, pot spune că în momentul de faţă sunt invitat să cânt peste tot. Am colindat lumea, de la Montreal la Beijing, New York, Dubai, Paris, Amsterdam, Barcelona, Milano, Berlin, Londra...

- Ce înseamnă rolul contelui Almaviva pentru dvs.?

-Iubesc acest rol şi, aşa cum v-am spus, are o însemnătate aparte pentru mine, fiind prima mea iubire, primul rol pe care l-am interpretat în viaţa mea. Mi-a deschis uşile celor mai mari teatre de operă din lume şi voi continua să îl cânt atât cât vocea îmi va permite acest lucru. La Dubai, succesul acestei opere a fost fabulos. Am cântat alături de colegi extraordinari!

- V-a felicitat Placido Domingo. Cum a fost?

-Marele tenor a asistat la repetiţia noastră generală, iar la final m-a felicitat: „Cantas muy bien y tie nes la classe de grande artista” (Cânţi foarte bine şi ai clasa unui mare artist). Am descoperit în maestrul Placido Domingo un om modest, rafinat, elegant, extrem de disponibil şi generos. Mi-a făcut o imensă bucurie întâlnirea cu dânsul.

-Ce idol din operă aveți?

-Idoli în operă nu am! Artişti pe care îi iubesc şi i-aş asculta tot timpul, da! De la Maria Callas, Renata Tebaldi la Renata Scotto, Mirella Freni (care mi-a fost şi maestră de canto în perioada studiilor mele în Italia), Giuseppe Giaccomini, Rockwalle Blake, Gregory Kunde sau legendara noastră Virginia Zeani şi Angela Gheorghiu, apoi Nelly Miricioiu, Mariana Nicolesco, Silvia Voinea, Nicolae Herlea, Eugenia Moldoveanu, Viorica Cortez, Ludovic Spiess...

-Sunteți tânăr, sunteți din România... contează?

-În lumea artei lirice există un singur limbaj - muzica! Se face cu suflet şi cu minuţiozitate şi nu contează din ce ţară eşti! Muzica uneşte suflete, muzica vindecă răni, muzica alină sufletul!

-În ce alte spectacole o să mai apăreți pe scena din Dubai?

- Anul viitor am fost din nou invitat pe scena operei din Dubai cu o producţie nouă a operei „Don Giovanni” de Mozart, unde voi interpreta rolul Don Ottavio, acesta însemnând un debut pentru mine, căci nu am avut ocazia să cânt niciodată acest rol!

-La Opera din București când veți mai veni? Pe scenă...

-În momentul în care voi primi o invitaţie!

„Afară” este o industrie

-Cum este privită Opera pe alte meleaguri?

-Există o adevărată industrie, iar ziarele nu ratează o premieră sau un debut. Paginile revistelor de specialitate, și nu numai, sunt pline! La fel și televiziunile! La Dubai am avut bucuria să văd că am apărut într-un material video realizat de CNN! Mi-ar plăcea să văd acest lucru și la noi în țară! Îmi aduc aminte de doamna Luminița Constantinescu și de interviurile de excepție pe care le făcea cu mari artiști, emisiuni cu transmisii de operă, concerte... Nu vreau să cred că aceste vremuri au apus și rămân o simplă amintire! Am colegi români cu voci superbe, artiști bravi... trebuie promovați! Ceea ce definește o nație este cultura - să o promovăm!