Imigrantul român care a purtat, luni, flacăra Jocurilor Olimpice de vara aceasta a povestit, pentru EVZ, de ce a fost ales şi ce înseamnă pentru el evenimentul.
Dan Alexandru Dumitru s-a stabilit de opt ani în Marea Britanie. Zice că e "suferinţă" să fii departe de ţară. Dar acum cinci zile a simţit că e mândru că e român într-o ţară unde apar des articole care critică imigranţii din Regat: a purtat, pe o distanţă de 300 de metri, simbolul olimpic - flacăra. Imaginile video au surprins cum Dan trece relaxat, cu flacăra în mână, asaltat cu urări de bine, pe străzile din oraşul Leeds, unde locuieşte. E înconjurat de români strânşi cu tricolorul de la primele ore ale dimineţii. O italiancă a încercat să-i atingă flacăra. Dar Dan se amuză când se gândeşte la asta. S-a lăsat fără incidente şi, glumeşte el, poate că gestul femeii le-a purtat italienilor noroc la fotbal. Când nu poartă flacăra olimpică, Dan Alexandru Dumitru e maşinist la o fabrică de biscuiţi din Leeds. Dar a fost propus să facă parte din cei 8.000 de oameni care vor duce simbolul olimpic de către parohia românească Sf. Macarie din localitate, pentru că aleargă la maratoane şi face şi acte de caritate.
Într-un interviu acordat EVZ, Dan spune că speră că gestul lui va inspira şi alţi imigranţi că "se pot face şi lucruri bune". Propus de biserică
EVZ: Cum e să duci flacăra olimpică? Dan Alexandru Dumitru: Nu pot să spun că a fost ceva ce vine o dată-n viaţă... Pentru că e prea puţin să descriu aşa cum m-am simţit. Dar experienţa a fost unică, în sensul emoţiilor pe care le-am avut. Mai ales că am văzut acolo foarte mulţi români. Era 7.30 dimineaţa când am purtat flacăra, în centrul oraşului Leeds - al patrulea oraş ca mărime în Marea Britanie -, şi cred că erau acolo vreo 60-70 de români chiar şi la ora aia. A fost o mândrie, am făcut-o în primul rând pentru românii din Marea Britanie. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/85qsRi7_9vY" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
Cum aţi fost selectat? Nominalizarea a fost făcută de Parohia Sf. Macarie cel Mare, din Leeds - parohie ortodoxă. Cei de acolo m-au nominalizat anul trecut pentru activitatea mea de voluntariat. Eu, în cinci ani de voluntariat, am strâns cam 3.000 de lire, prin diferite acţiuni. Unele dintre ele au fost individuale, pentru persoane cu diferite probleme de sănătate, altele au fost campanii colective - în mai am fost singurul român de la maratonul din Edinborough, într-o campanie pentru asociaţia Pro-Vita, de exemplu. Şi cum aţi primit vestea că aţi fost ales? Ştiam din decembrie anul trecut. Am primit vestea de la unul dintre sponsorii principali, ei mi-au dat primii ştirea că nominalizarea de la biserică a fost acceptată. A fost ideea ca toţi cei 8.000 de oameni care poartă flacăra să fie oameni care au schimbat ceva în comunitatea din care provin. La noi a fost vorba de comunitatea de români de la Leeds. Pe baza acestei selecţii a fost trimisă povestea mea la Comitetul Olimpic şi, în martie, anul ăsta, am primit confirmarea finală. Nu mi-am imaginat vreodată că o să ajung la asta! Dar am visat să fac ceva pentru românii din Marea Britanie. Chiar vreau să las un exemplu tuturor generaţiilor de români care ne vor urma pe noi aici. Noi suntem prima generaţie de aici. Această biserică de la Leeds a ajuns un punct important pentru noi. Este prima biserică de români din Marea Britanie de sine stătătoare, am cumpărat locul şi avem biserica noastră proprie. Şi am zis ce-o să facem? Cui lăsăm această biserică după noi? Cine ne va urma? Aşa că am zis că odată cu Jocurile Olimpice putem da un exemplu minunat pentru generaţiile de români care vor veni după noi. Sper ca mai târziu să fie şi alţi români, nu numai de aici, dar de oriunde din lume, care să poarte flacăra olimpică tot pentru români.
"Aduc flacăra în România, în august"
Cum a fost atmosfera pe parcurs, când aţi trecut cu flacăra pe stradă? A fost o italiancă care a vrut să o atingă. Dar doamna din Italia nu mi-a făcut niciun rău, a atins un pic flacăra, atât. Dar poate că asta a fost noroc pentru ea, că Italia a câştigat meciul cu Germania aseară! Dacă flacăra (torţa - n.r.) care acum este la mine în posesie este cea norocoasă, să ştiţi că o aduc în august în România şi o las acolo până când trece criza! (râde) Obiectul a rămas la mine şi o să-l aduc în România. Este motivaţia şi inspiraţia mea.
"Suferim pentru problemele românilor" din ţară
De cât timp sunteţi în Marea Britanie? De opt ani. Am opt ani de suferinţă, pot spune, pentru că sunt departe de ţară. Noi aici suferim pentru problemele românilor şi gândul nostru este aproape de ţară. Problemele celor de acasă sunt şi ale noastre. Şi, ca orice emigrant, am aici familia, copii, serviciu, credit ipotecar pe 20 de ani. Dar cu toate astea am zis să fac un efort, să-mi fac timp ca să alerg, să particip la diferite competiţii sportive, în condiţiile în care muncesc 40 de ore pe săptămână.
În ce domeniu munciţi? Sunt maşinist operator într-o fabrică de făcut biscuiţi.
Şi cum aţi ajuns în Anglia? Am venit cu soţia, la început. Ea a venit cu contract de muncă, am avut viza pe cinci ani şi de atunci, de opt ani, suntem aici.N-a fost greu. Mai greu mi se pare să fiu departe de ţară decât de a trăi aici. N-a fost greu. Dar am avut o susţinere fantastică din partea englezilor. Inclusiv referitor la flacăra olimpică şi la acest moment. M-au tratat cu respect când au văzut că sunt implicat. Şi cred că faptul că un român, ca mine, a purtat-o, a adus mai mult respect printre britanici faţă de noi. Putem să facem şi noi lucruri bune!
De obicei, în presa din Anglia, se aude mai degrabă de infractori români. Ieri, "Daily Mail" scria de români care fac alba-neagra la Westminster. Cum vă fac aceste ştiri să vă simţiţi? Nu mă interesează de astfel de oameni. Ce fac unii în Londra sau în altă parte nu mă interesează. Eu ştiu că mi-am făcut prietenii, familia aici şi sunt mândru că am reuşit să duc flacăra olimpică. Noi, românii de aici cu siguranţă că nu ne vom mai întoarce în România şi poate că nici copiii noştri. Dar, chiar dacă avem pe paşaport altceva, eu în suflet sunt român în continuare. Citiţi şi:
- Românca nominalizată la premiul "Imigrantul anului": "Am venit în Canada cu nimic"