Stefan Hell și familia sa au plecat „legal” din România, vânduți de fostul dictator pe valută. În acea perioadă, au emigrat pe această cale zeci de mii de germani și șvabi.
Stefan W. Hell, proaspătul laureat al premiului Nobel pentru Chimie, a emigrat „legal” în Germania, în anul 1978, împreună cu familia sa. Pe atunci, ilustrul cercetător era elev în clasa a X-a la Liceul Nikolaus Lenau (Timișoara), după ce absolvise gimnaziul în orașul natal, Sântana (Arad). Atât rudele lui Hell, cât și autoritățile orașului natal, Sântana, relatează că familia cercetătorului a pleca legal din România. „Ceea ce știm este că, în 1978, familia a plecat legal din România. Nu au fugit. Au plecat cu pașapoarte”, spune Stefan Mackert, verișor îndepărtat al lui Hell.
Familia s-a dus în orașul Ludwigshafen, în Germania, unde se afla un unchi al tatălui lui Hell. „Îmi amintesc că ei au primit foarte repede pașapoartele ca să plece. Au plecat legal. Ceea ce nu știu însă este dacă au fost printre familiile de nemți așazis vândute de statul român, acestea erau informații care nu ajungeau la noi”, spune, pe de altă parte, Ana Gunther, verișoara primară a profesorului.
Afacere comunistă
Cert este că, în perioada 1962 – 1989, aproape toți etnicii germani care au părăsit țara, dacă nu au fugit clandestin au fost, de fapt, „vânduți” de statul român. „Existau în perioada respectivă aceste emigrări legale și doar în cazuri rarisime, statul român făcea excepție și nu solicita aceste sume de bani ”, a explicat Germina Nagâț, director de investigații la CNSAS.
Având în vedere că părinții lui Stefan W. Hell aveau studii – mama fiind învățătoare la școala generală din oraș, iar tatăl subinginer la o fabrică de mobile, este de presupus că România a „câștigat” de pe urma familiei câteva mii de mărci germane.
Despăgubiri pentru casă
Altfel nu se explică de ce statul român comunist a avut grijă să „despăgubească” familia Hell, plătind pentru casa pe care o lăsa în urmă în centrul orașului Sântana, pe strada Muncii. „Conform documentelor pe care le avem în primărie, știm că în anul 1978, când au plecat în Germania, soții Hell au primit de la statul român suma de 13.611,20 lei, ca despăgubire pentru casa lor de pe strada Muncii. În anul 2001, Stefan W. Hell a solicitat Prefecturii Arad retrocedarea imobilului în natură, ceea ce s-a și întâmplat în anul 2008”, a explicat Daniel Tomuța, primarul orașului Sântana.
„Recuperarea”, acțiunea stric-secretă
„Evenimentul zilei” a dezvăluit, în mai multe articole, detaliile acțiunii strict-secrete „Recuperarea”, din dosare ICE Dunărea. Este vorba de operațiunea prin care Securitatea a vândut RFG circa 250.000 de sași din Transilvania și șvabi din Banat. Totul începe în iulie 1962, în urma unor discuții purtate de avocații Ewald Garlepp-RFG și Porăstău Roman-România. Inițial, sumele erau negociate pentru fiecare familie iar, ulterior, pe baza listelor prezentate de partea vest-germană. La 12 februarie 1968, s-a realizat primul aranjament scris, stabilindu- se că se plătesc sume fixe, în numerar: 1.700 de mărci - pentru cei fără studii, 10.000 de mărci pentru cei cu studii superioare, 5.000 de mărci pentru studenți. La 25 aprilie 1968, în acțiune apare dr. Heinz Günther Hüsch, din partea RFG. În 1970 se realizează un nou aranjament, care prevedea să se asigure plecarea unui număr de 40.000 de persoane, urmând a se plăti sume diferențiate. Din 1978 s-a plătit o sumă fixă pentru o persoană, indiferent de vârstă sau studii, sumă care a crescut de-a lungul timpului: 2.900 de mărci (1978), 4.000 de mărci (1979- 1980), 5.000 de mărci (1981- 1983), 7.800 de mărci (1983) și 8.950 (1983-1989). În 1983 a fost semnată și o convenție confidențială privind plecarea a 11.000 de persoane anual. Pe 4 decembrie 1989, partea română a anunțat anularea convenției.