La conferința de presă ad-hoc de marți, 10 octombrie 2018, Liviu Dragnea a fost hărțuit în nici un caz sexual, de fătuce venite din redacții cu întrebarea în gură, în chestiunea implicării PSD în Referendumul din 6-7 octombrie 2018. Ca și Viorica Dăncilă, de unde trag concluzia unui mesaj la nivel guvernamental, Liviu Dragnea a susținut că PSD și-a asumat doar misiunea de informare a alegătorilor:
„Am spus-o de la început, în mai multe rînduri, că PSD nu face campanie pentru a îndemna oamenii să voteze întrun fel sau altul, ci doar o campanie de informare şi atît, lucru pe care l-am făcut.”
Deși Liviu Dragnea nu ne-a spus, sînt sigur că prin informare domnia sa înțelege răspunsul la întrebarea Să merg la vot ca să votez ce?
E o întrebare pe care, așa cum am scris, mi-am pus-o și eu, ca un Cetățean Turmentat al lumii de azi, în care căsătoria între persoane de același sex trece drept o axiomă, iar o cucoană te poate acuza că acum șaptezeci de ani, cînd erați amîndoi Șoimi ai patriei, ai hărțuit-o sexual întrebînd-o dacă și pe ea a adus-o barza.
N-am avut onoarea să fiu beneficiarul campaniei de informare a PSD. Prin urmare, a trebuit să mă descurc de unul singur.
Și mi-am dat seama că n-aveam nici un motiv să mă ostenesc ieșind din casă pentru a merge să votez. Întrebarea pusă pe buletine suna astfel:
„Sînteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?”
Pe cristoiublog.ro de miercuri, 3 octombrie 2018, am arătat că o asemenea întrebare descumpănea din start orice gînd de a merge la Referendum. Chiar eu, presupus la curent cu viața politică a țării, după ce m-am întrebat, eu ce dracu votez? mi-a trebuit un efort de documentare pentru a desluși adevărata întrebare. Scriam pe cristoiublog.ro despre rezultatul documentării:
„Cum nici o intervenție din spațiul public n-a reușit să mă lămurească, oftînd, am purces la o minimă documentare. Am aflat astfel următoarele:
Coaliția pentru familie, o asociație neafiliată confesional sau politic, înființată în 2013, a strîns în 2015 trei milioane de semnături pentru revizuirea articolului 48, aliniatul 1, din Constituție care prevede printre altele că: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi (...)„.
Coaliția a considerat că această definiție înlesnește adoptarea unor legi prin care să fie posibile legal căsătoriile civile între persoane de același sex.
Prin urmare inițiativa cetățească propune înlocuirea articolului 48 din prezent cu un articol în care sintagma „între soți„ e înlocuită cu „între un bărbat și o femeie„.”
Așadar trebuia să merg la vot pentru a spune Da sau Nu în chestiunea revizuirii noțiunii de căsnicie. Firește, Cetățean Turmentat cum mă autoproclamasem, n-am înțeles de ce trebuie să mă ostenesc eu, om cu o căsnicie de bărbatfemeie, ca să merg la vot. Într-una din zile, aflat într-o parcare, m-am pomenit cu un stol de juni și june care mi-au dat un afiș prin care eram îndemnat să merg la vot, la Referendum. De ce trebuia să merg la Referendum potrivit afișului? Ca să dovedesc alături de alții că „ne pasă de copiii noștri și de România de mîine”;
Ca să votez „pentru apărarea minții și sufletului copiilor noștri”; „Pentru ca ei să mai poată învăța la școală despre o mamă și un tată ca temei al vieții”; „Pentru că este expresia suveranității noastre naționale”; „Pentru că avem libertatea, cîștigată cu sînge în decembrie 1989, de a ne spune cuvîntul, de a ne apăra opțiunile și propriul mod de viață”. Nu se poate spune despre mine că nu sînt la curent pînă și cu cea mai mică adiere de pericol de pe scena publică. Afișul încerca să mă convingă să merg la vot pentru a preîntîmpina niște pericole de care eu nici măcar nu auzisem sau nici măcar nu-mi trecuseră prin cap. Cine punea la îndoială mintea și sufletul copiilor noștri? Cine amenința ca la școală copii să nu mai învețe că o familie înseamnă mama și tata? Pe strada mea e una dintre grădinițele de prestigiu ale Bucureștilor. În fiecare după-amiază strada se umple de mașini din care coboară mama sau tata, sau deseori amîndoi pentru a lua copilul de la grădiniță. Mama și tata sînt realități pe care nici o școală din lume nu le poate pune la îndoială.
Am vrut să văd apoi ce spun cei care susțin venirea la Referendum. Despre asta scriam pe cristoiublog.ro: „Lideri politici și lideri de opinie mă îndemnau să merg la vot pentru a salva familia tradițională. Din cîte știam eu, familia tradițională, alcătuită dintr-un bărbat și o femeie, nu e pusă în pericol de nici o forță politică. Pentru a mă osteni să merg la urne ar trebui ca eu, adept al relației bărbat-femeie ca esență a căsătoriei sau a concubinajului sau chiar a întîlnirii erotice întîmplătoare, să fiu amenințat de un proiect de lege. O lege potrivit căreia s-ar interzice nu numai căsătoria dintre un bărbat și o femeie, dar și relația erotică. Dacă ar fi așa – mi-am zis – e musai să merg la vot pentru că din naștere nu pot avea relație decît cu o femeie.”
O lectură și mai aprofunată m-a lămurit ce era cu Referendumul. În ultimii ani în lume și mai ales în Europa tot mai multe state îngăduie legal căsătoria civilă a persoanelor de același sex. Sînt și state care interzic prin Constituție acest lucru. De precizat că pe continent sînt state care nu fac parte din UE. Cele care fac parte au trecut asta în Constituție (cu excepția Croației, în 2013) înainte de a fi membre ale Uniunii. Inițiativa cetățenească mă chema la vot pentru a modifica astfel Constituția încît să nu poată fi legalizate căsătoriile dintre persoane de același sex.
Așadar, trebuia să merg la vot pentru a impune prin Constituție o interdicție referitoare la o minioritate sexuală. Democrat fiind, nu mi s-a părut corectă o astfel de interdicție. Trebuia să merg la vot pentru ca România să fie prima țară din Lume și din UE care în loc să legalizeze căsătoriile dintre persoane de același sex să le interzică. Sînt prin naștere adept al relației erotice tradiționale. Sînt însă și un om lucid. Și în această ipostază știu că România, o dată ce a optat pentru lagărul democrației, nu poate decît să urmeze tendințele din acest lagăr. Referendumul propunea o țară care o ia în sens invers decît toate celelalte țări ale lumii.
N-am nici o îndoială că mulți alți români nu gîndesc așa. Ei sînt sau ar fi oripilați să vadă la tv, ca în Occindent, ditamai bărbații sărutîndu-se lacom la ieșirea ca soți de la starea civilă. Pentru ca aceștia să fie aduși la vot ar fi trebuit ca inițiatorii Referendumului să ducă o campanie violentă împotriva comunității LGBT. Așa ceva ar fi fost imposibil din punct de vedere legal. Ca să nu mai spun că la noi comunitatea LGBT n-are agresivitatea din alte părți ale lumii. Poate că românii plecați la muncă în străinătate, vor fi văzut la televizor sau chiar în jurul lor căsătorii publice între persoane de același sex. Lor n-a fost nevoie să li se spună ce se vrea prin modificarea Constiuției. De aceea au și mers la vot într-o proporție însemnată, surprinzîndu-ne. Cei din țară nu s-au confruntat cu astfel de experiențe. Chiar dacă li s-ar fi vorbit despre pericolul întruchipat de imaginea publică a căsătoriilor între persoane de același sex, tot n-ar fi încercat nici o emoție. Și atunci propaganda pentru Da și pentru venirea la urne a apelat la dulcegării precum viitorul copiilor noștri sau suveranitatea noastră națională. Românii, băgând de seamă că nu e vorba de nici un pericol, au stat acasă, liniștiți. Indiscutabil a fost o chestiune lipsită de orice emoție.
Nu știu dacă PSD-iștii au primit ordin să ducă o campanie de informare în legătură cu Referendumul. Știu însă sigur că nici ei n-ar fi fost mai breji decît mine în a înțelege de ce trebuia să mergem la Referendum. Un nou argument pentru teza mea că prezența la Referendum a fost surprinzător de bună.