Pentru a se încadra în curentul de digitalizare, ANAF va ușura misiunea românilor care vor să cunoască situația fișei fiscale. Anunțul a fost făcut de către liderul instituției, Lucian Heiuș.
Lucian Heiuş, șeful ANAF, a afirmat că un proiect privind implementarea unei aplicaţii pentru contribuabili este în licitaţie. ANAF Mobil ar putea fi disponibilă la finalul acestui an.
Anunțul pe care l-a făcut Lucian Heiuș, șeful ANAF
„Este acel ANAF Mobil, este în licitaţie, este în curs de finalizare, iar ca termen de implementare a acestei aplicaţii, atât pentru Android, cât şi pentru iOS este sfârşitul anului”, a declarat Heiuş pentru Antena 3. Potrivit reprezentantului ANAF, cu ajutorul acestei aplicaţii, contribuabilii vor putea să îşi vizualizeze fişa fiscală. „Ne dorim ca de pe telefonul mobil să poţi să poţi să vizualizezi fişa fiscală.”
El a mai anunțat că inspectorii instituției pe care o conduce ar putea rămâne la uşă, dacă nu sunt primiţi în case de cei controlaţi. Fiscul a trimis deja, prin poştă, scrisori de informare către cei care obţin venituri din astfel de activităţi.
Ce atitudine vor avea inspectorii de la Fisc
„Este, să zicem, un proiect și de informare pe această temă. Nu cred că o să pornim foarte curând controale direcționate în această direcție, dar toți știm că este un fenomen care se practică de mulți ani cu aceste meditații și care nu sunt sub nicio formă fiscalizate, dar ele sunt de fapt niște venituri de natură salarială.
Și atunci noi am făcut o campanie foarte intensă prin care le-am explicat profesorilor care practică acest lucru să intre în legalitate, să își înființeze un PFA. Avem un alt proiect pilot pentru județele Brașov și Constanța unde am trimis scrisori pentru persoane fizice care obțin venituri din cedarea folosinței bunurilor, acele închirieri. La fel, pentru persoanele fizice care obțin venituri din saloane de înfrumusețare - și aici este pilot Bucureștiul și Ilfovul. Și să vedem care este efectul”, a mai afirmat Lucian Heiuș pentru sursa citată.
„Dacă locuința este efectiv personală, intrăm într-o altfel sferă. Este mai complicat să intri. Doar dacă îți permite proprietarul. Și acolo există întotdeauna soluții pentru că în momentul în care ai o informație și ai mai mulți oameni care spun că se desfășoară acea activitate acolo, poți să faci și o impunere din oficiu și va veni persoane respectivă cu toate actele și o să aibă o discuție cu Fiscul”, a conchis oficialul.