Românii vor protesta astăzi împotriva unui proiect de lege inițiat de Tăriceanu

Proiect de lege inițiat de Tăriceanu prin care preşedintele ar urma să fie exclus din procedura de numire a procurorilor-şefi este dezbătat azi de senatori. Mai mulți bucureșteni au anunţat pe Facebook o vor protesta împotriva acestei initiative.

”Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procurorul general al Parchetului Naţional Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii-şefi de secţii ai acestor Parchete, precum şi procurorul-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora sunt numiţi de Consiliul Superior al Magistraturii dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată", prevede proiectul de lege.

 

Faţă de acest proiect a fost anunţat pe Facebook un protest. Manifestanţii ar urma să se strângă în Piaţa Constituţiei la ora 13.00, după care, la 13.30, să plece într-un marş în jurul Parlamentului, deplasându-se în coloană cu 10 kilometri pe oră şi claxonând, spun organizatorii.