Pesta porcină continuă să se răspândească, deși autoritățile au luat măsuri ce s-au dovedit insuficiente pentru stoparea bolii.
La Vaslui, deşi au fost interzise transporturile de carne de porc, inspectorii sanitar veterinari au descoperit, la controale recente, cantităţi importante în autoturismele unor locuitori din comuna Zorleni, unde, de altfel, a fost confirmat un nou focar de boală.
Un nou focar de pestă porcină africană a fost descoperită în aceste zile în localitatea Zorleni, în județul Vaslui. Aici un cetățean a mers cu probe la medicul veterinar după ce sacrificase porcul din gospodărie, moment în care s-a descoperit că animalul era de fapt bolnav de pestă porcină africană. Imediat, echipele de control mixte au venit la Zorleni, potrivit Rador.
Chiar dacă autoritățile au comunicat public faptul că nu este permis ca animalele vii sau carnea acestora să fie luată din focarul cu pestă porcină africană și transportate în alte zone, la controalele rutiere efectuate s-au descoperit în două autoturisme nu mai puțin de 70 de kg de carne de porc, persoanele susținând că au tăiat animalele în gospodăriile părinților din Zorleni. Întreaga cantitate de carne a fost confiscată de autorități.