Românii stau mult la serviciu, pe bani puţini

Angajaţii români petrec la serviciu peste 41 de ore pe săptămână.

Românii şi bulgarii stau la serviciu cel mai mult dintre europeni, pe cei mai puţini bani. Angajaţii românii petrec la birou efectiv circa 41 de ore şi 42 de minute pe săptămână, pentru aproximativ 2,2 euro pe oră. Angajaţii români cu normă întreagă stau la birou cu aproape două ore peste media celor 27 de state membre ale UE şi cu mai bine de patru ore mai mult decât francezii, potrivit unui studiu realizat de Observatorul European al Relaţiilor Industriale (EIRO), care evaluează datele din trimestrul patru din 2007 (octombriedecembrie). De birou îi leagă pe români şi contractul de muncă care presupune ca angajaţii să petreacă la locul de muncă 40 de ore pe săptămână, în condiţiile în care restul europenilor ies de la serviciu cu cel puţin două ore mai devreme. Cel mai puţin muncesc francezii. Pentru ei, săpămâna de lucru are doar 35 de ore.

Chiar dacă stăm mult la locul de muncă, suntem codaşi la capitolul zile libere plătite. Potrivit datelor furnizate de EIRO, un salariat român are doar 21 de zile de concediu plătit pe an, cu 5 zile mai puţin decât media europeană şi cu 12 zile mai puţin decât un suedez.

ÎN PORTOFEL

Remuneraţie mică, după buget

Pentru cele circa 42 de ore pe care le stă la muncă pe săptămână, un angajat român primeşte aproximativ 89 de euro pe săptămână, de nouă ori mai puţin decât un german, potrivit datelor Federaţiei Angajatorilor Europeni (FedEE).

Deşi stă mai puţin la serviciu, un german are în buzunar la sfârşitul săptămânii de lucru peste 800 de euro. Cu toate că în primul trimestru al acestui an costurile cu forţa de muncă au crescut cu circa 20%, România este în continuare pe lista celor mai atractive ţări pentru investitorii străini din perspectiva costurilor cu forţa de muncă, fiind surclasată doar de Bulgaria, unde ora de muncă se plăteşte cu doar 1,2 euro. Germania este ţara europeană care a înregistrat cea mai mică creştere a costurilor angajatorilor cu forţa de muncă, doar 1,6%, în condiţiile în care în Ţările Baltice creşterea a fost de circa 30%. Vecinii bulgari au reuşit să scoată din buzunarul angajatorilor, la începutul acestui an, pentru plata orară cu circa 19% mai mult comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.