Tot mai multe ţări europene anunță planuri de relaxarea după doi ani de pandemie. Printre acestea se numără Marea Britanie, Spania, Grecia, Danemarca, Italia, Suedia, Germania, Franţa, iar alte state au anunțat că renunță şi la campania de vaccinare după ce s-a dovedit că varianta Omicron ocolește imunitatea obținută prin vaccin.
În România lucrurile stau cu totul altfel, românii sunt ținuți sub starea de alertă şi restricții care nu-şi mai justifică utilitatea. Iar Raed Arafat a declarat în această seara că ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare cum au luat toate celelalte țări, dar nu a specificat când va termina cu aceste măsuri care pune la încercare răbdarea oamenilor.
Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că va urma și în România o relaxare a restricțiilor împotriva COVID-19, similară cu măsurile din alte state, însă aceasta va depinde de posibilul impact asupra sistemului sanitar.
„Ce a zis domnul ministru (Alexandru Rafila n.r.) este foarte clar și logic. Ca să ridici măsuri trebuie să vezi care este impactul pe sistemul sanitar. Este adevărat că a scăzut. Noi astăzi am avut în plus 16 persoane în secțiile ATI din țară. Chiar dacă numărul de cazuri este în scădere, pe secțiile de terapie intensivă încă vedem o continuă creștere a numărului de cazuri.
E adevărat lent, puține cazuri, nu se compară cu valul trecut. Ne apropiem de un moment în care se vor lua măsuri de relaxare, fără discuție, cum au luat toate celelalte țări din jurul nostru. Acest moment va fi corelat cu impactul pe partea de spitale, pe secțiile de ATI.
Trebuie argumente solide, trebuie să fie analizate toate aspectele care trebuie luate în considerare, mai ales impactul pe sistemul sanitar pentru a propune măsuri de relaxare. Care sunt măsurile, dacă vor începe treptat, dacă vor fi ridicate toate, asta urmează să se decidă”, a spus Raed Arafat.
Raed Arafat, nemulțumit de faptul că românii nu s-au vaccinat aşa cum si-ar fi dorit
Secretarul de stat Raed Arafat este de părere că dacă mai multe persoane vulnerabile s-ar fi vaccinat probabil că am fi avut mai puține decese și mai puține persoane internate la ATI.
„Este o dovadă fără niciun dubiu, indiferent cât se supără unii și alții, că vaccinații sunt mai bine protejați. Variantele care circulă nu sunt doar varianta Omicron. Este și varianta Delta care este mult mai patogenă, cu impact mult mai serios. Persoanele vaccinate au o protecție mai bună, decât cele nevaccinate. Riscul de a ajunge la ATI este mai mic. Faptul că noi am început cu nouă din zece persoane nevaccinate, acum suntem aproape opt din zece.
Dacă vedem grupele de vârstă, dacă vedem că există comorbidități asociate cu majoritatea, majoritatea deceselor sunt în anumite grupe de vârstă, în rândul persoanelor vulnerabile, unde vaccinarea este cea mai slabă, ne face să înțelegem că dacă persoanele respective erau vaccinate probabil că am fi avut mai puține decese și mai puține persoane în ATI”, a declarat Arafat în această seară la B1 TV.