Aproape 7.000 de autoturisme noi au fost înmatriculate în iunie, în creştere cu aproximativ 15,8% faţă de luna anterioară, potrivit datelor Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Conform datelor citate, în luna iunie, din cele 6.951 de autoturisme noi înmatriculate, cele mai multe sunt Dacia, cu 2.528 de unităţi, urmate de Volkswagen (598), Skoda (580), Ford (614) şi Renault (394).
Cele mai puţine înregistrări au fost consemnate la mărcile: Citroen (54), Mitsubishi (51), Honda (42), Jeep (33) şi Volvo (21).
Pe lista de mărci rare nou înmatriculate se regăsesc: MINI (9 unităţi), Jaguar (7), SsangYong şi Subaru (câte 3), Alfa Romeo (două unităţi), Bentley, Infiniti, Lancia, smart şi Tesla Motors (câte o unitate).
La finele lui 2013, parcul auto naţional din România ajunsese la aproximativ 5,98 milioane de unităţi, în creştere cu 4,73% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent.
Din total, aproape 4,7 milioane de exemplare erau autoturisme, iar peste 3,3 milioane aveau motoare pe benzină.
Totodată, 1,91 milioane de vehicule din parcul auto naţional erau mai vechi de 6-10 ani, iar 1,42 milioane de unităţi aveau un grad de uzură cuprins între 11 şi 15 ani. Aproape 1,14 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.
În plus, la nivel general, 2,35 de milioane români au preferat maşinile Diesel, iar 3,32 de milioane cele pe benzină.