Românii plătesc din 2012 o parte din serviciile medicale. Care e valoarea coplatei şi cine e scutit

Românii vor plăti din 2012 o parte din costurile unor servicii medicale, contribuţie care nu poate depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor anuale. Vor fi scutiţi de coplată aproximativ opt milioane de pensionari, elevi, studenţi şi alţi pacienţi.

Suma ce va fi percepută se va calcula procentual din valoarea serviciilor medicale. Aceasta nu va putea însă depăşi a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate de fiecare asigurat. După atingerea sumei maxime, serviciile medicale pentru care se încaseaza coplata sunt acordate gratuit. Executivul propunea în noiembrie 2010, când a fost adoptat proiectul, ca suma maximă reprezentând coplata asiguratului într-un an să nu depăşească 600 de lei, iar peste această sumă, consultaţiile, analizele şi spitalizările să fie gratuite. Legea prin care este introdusă coplata pentru unele servicii medicale a fost publicată în 30 noiembrie în Monitorul Oficial. Coplata reprezintă contribuţia pe care asiguratul trebuie să o plătească suplimentar faţă de cea decontată din fondul de asigurări. CITIŢI ŞI:

  • Statul va deconta mai puţine servicii medicale din 2012. VEZI ce se modifică
  • Sindicaliştii: "Noua lege a sănătăţii distruge principiul solidarităţii". Vezi câţi bani vom plăti în plus