Românii plătesc cele mai ieftine gaze naturale din UE

Preţul gazelor naturale plătit de consumatorii casnici din România era, în prima jumătate a anului trecut, cel mai ieftin din UE, însă raportat la puterea de cumpărare, preţul este situat la media europeană, potrivit datelor Comisiei Europene.

Astfel, în primul semestru din 2010, românii plăteau 7,64 euro/Gigajoule (GJ), în timp ce media UE era de 14,54 euro/GJ. Comparativ, bulgarii au plătit 10,21 euro/GJ. Cel mai ridicat preţ a fost în Danemarca, de 29,7 euro/GJ.

Mai accesibil la englezi Raportat la puterea de cumpărare, în state precum Belgia, Franţa sau Marea Britanie gazele sunt mai accesibile pentru populaţie decât în România. Cel mai scump, din acest punct de vedere, este în Suedia și Bulgaria, în timp ce locuitorii din Luxemburg au cel mai accesibil preţ.

Consumatorii industriali din Marea Britanie plătesc cel mai ieftin gaz din UE, de 5,94 euro/GJ, fiind urmaţi de cei din România (cu 6,19 euro/GJ). Media UE este de 8,44 euro/GJ, iar cel mai ridicat preţ este, de asemenea, tot în Danemarca (15,81 euro/GJ), se arată în raportul Comisiei. Cu cât s-au ieftinit gazele în UE

Calculat în moneda naţională, gazele plătite de români în semestrul întâi 2010 s-au ieftinit faţă de aceeaşi perioadă din 2009 cu 7,71%. Cele mai mari ieftiniri pentru populaţie au avut loc în Letonia (cu 39,82%), Irlanda ( 22,92%) şi Bulgaria (22,3%).

Pentru consumatorii industriali, gazele s-au ieftinit, în perioada analizată, cu 33,85% în Letonia, cu 30,7% în Marea Britanie și cu 25,63% în Italia. În România, procentul a fost de 6,88%.