Românii nevaccinaţi care vin din Grecia au găsit o soluţie pentru a putea fenta autortăţile spunând că de fapt vin din Bulgaria care este în zona verde.
Se spune că românii sunt extrem de inventivi, ca dovadă şi noua modalitate de a scăpa de carantină. Turiştii care s-au întors din Grecia s-au cazat cel puţin o noapte în Bulgaria situată în zona verde, iar la vamă au declarat că şi-au petrecut toată vacanţa aici şi nu în Grecia.
A doua modalitate a fost prezentarea de certificate false la vamă. Totul pentru că românii nevaccinaţi care se întorc din zonele roşii trebuie să intre în carantină chiar dacă au un test negativ PCR sau au trecut prin boală, deoarece varianta Delta este mai infecţioasă decât tulpinile precedente.
Falsificarea unui înscris oficial se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani
Dacă falsul este produs de un funcţionar public, fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani. Iar Raed Arafat a declarat, de asemenea, că este fals şi uz de fals!
”Noi avem acum un fenomen cu care ne confruntăm: la intrare în ţară sunt persoane care îndrăznesc să ne prezinte (la frontieră, la DSP) documente false. Deja sunt mai multe dosare penale întocmite de Poliţie pe acest lucru. Oameni care au prezentat documente false de vaccinare, de trecere prin boală sau de testare, ceea ce este extrem de grav. Când vii în ţară din zone roşii şi eşti în stare să prezinţi un document fals înseamnă că nu te interesează nimic, înseamnă că tu vii şi eşti dispus să răspândeşti boala, că nu te interesează.
Vii dintr-o zonă în care varianta Delta e la maxim în România, unde stăm bine, prezinţi un certificat fals – nu eşti vaccinat, nu eşti trecut prin boală, probabil să fii şi pozitiv – şi spui în familie că eu i-am şmecherit la graniţă şi nu mai trebuie să stau în carantină. Acest lucru este foarte grav”, a declarat Raed Arafat.
30 de pasageri care au veit din Lutton din Marea Britanie au avut documente de trecere prin boală: Toti 30 s-au îmbolnăvit în acelaşi timp
Şi continuă: ”Un director DSP mi-a povestit că într-un singur avion, venit de la aeroportul Lutton din Marea Britanie, 30 de persoane au prezentat documente de trecere prin boală. Toţi 30 în acelaşi avion. Şi toţi 30 s-au îmbolnăvit în aceeaşi săptămână. Asta i-a atras atenţia şi de acolo a fost informată Poliţia.
Nu ştiu dacă toţi 30 au dosare penale, dar un număr important dintre ei da, pentru fals şi uz de fals. În ambele situaţii însemnă fie închisoare sau amendă penală – ceea ce înseamnă că te trezeşti cu cazier şi ai alte probleme. Eu nu pot să înţeleg de ce riscau oamenii şi nu ştiu dacă ar risca acest lucru dacă mergeau în Germania, Belgia, Grecia! Oare ar fi riscat să prezinte certificate false?”, mai spune Raed Arafat.
Dr. Radu Ţincu: ”Ne păcălim cu certificate de vaccinare false”
”Creşterea va fi accelerată în perioada următoare, pentru că se întorc oamenii din vacanţe. În ultima perioadă s-a forţat intrarea în România din zone roşii cu certificate de vaccinare false. Acest lucru să ştiţi că nu păcăleşte nici guvernul, nici DSP-ul, nici lumea medicală, ne păcălim fiecare dintre noi, prin faptul că aducem virusul în comunitatea noastră, în famila noastră şi îi expunem pe cei care nu sunt vaccinaţi la varianta Delta şi la riscul de a dezvolta o formă severă de COVID-19”, a atenţionat dr. Radu Ţincu la Antena 3.