„Suveica” era o minunată invenţie electorală, cu ajutorul căreia o alegere se putea câştiga la sigur.
Ea a fost pusă în practică odată cu buletinele de vot, pe care preşedintele biroului le înmâna alegătorilor, scria Realitatea Ilustrată la 1932.
Acesta intră în sala de vot şi primea de la preşedinte un buletin, pe care urma să-l complecteze în cabina secretă.
La ieşire, punea buletinul în urnă din faţa preşedintelui.
Totul era ca, prin vreo manoperă oareşicare, să se fure un asemenea buletin alb de vot.
Dacă opoziţia reuşea să puie mâna pe un asemenea buletin, lucrurile mergeau strună: buletinul era completat şi predat unui alegător nesigur, cu obligaţia să-l dea preşedintelui iar pe cel gol, ce-1 va primi, să-l dosească şi să-l aducă afară, nescris.
Al doilea buletin era iarăşi completat de agent şi predate apoi unui nou alegător, care în schimb aducea alt buletin alb, ascuns în buzunarul lui.
Citește și În ajun de alegeri înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial
Şi tot aşa mai departe, la infinit. Cu sistemul acesta toţi alegătorii suspecţi puteau fi controlaţi, fiind astfel obligaţi să voteze pentru un anumit candidat impus.
Dacă taina suveicei se păstra bine, până la sfârşit, surpriza rezultatului alegerii provoca cele mai hazlii incidente.
La un judeţ de hotar, dintre două provincii, unul dintre cei mai buni şefi de organizaţie liberală, se vede că mânuise atât de bine acest sistem electoral în cursul lungii sale existenţe politice, încât ca un delicat omagiu din partea electorilor respectivi, cât şi din partea ţării întregi, i s-a aninat de numele său porecla de „Suveică” pe care — bineînţeles — timpul a prefăcut-o in renume.
Suveica perfecționată
Toate invenţiile se perfecţionează. Mai ales, după război, s-au făcut progrese uimitoare în diferite domenii ale gândirii omeneşti.
Dacă votul universal ne-a scăpat de bătăuşi, în schimb a venit cu alte subtilităţi electorale.
Astfel se povesteşte că într-un rând, un judecător-substitut, student în drept cu studiile neterminate, era preşedintele unui birou electoral din Secuime.
Candidat era chiar profesorul lui de la facultate, la care trebuia să mai dea examene.
La un moment dat, oamenii profesorului au pus la cale un enorm scandal în localul de vot.
Atunci preşedintele a ridicat urna şi s-a retras cu dânsa în altă cameră, adăpostită, deoarece datoria preşedintelui este de a păzi urna.
După terminarea scandalului, s-a întors în sală, ţinând într-adevăr în braţe o urnă. Dar gurile rele spun că era alta şi anume una umplută cu buletine de vot de ale profesorului.
Acesta a reuşit într-adevăr la alegeri cu mare majoritate, desi alegătorii susţin că nu-1 votase nimeni.
După scurt timp „studentul” venind la examen, profesorul deputat l-a recunoscut imediat :
- Ce mai faci domnule judecător? - l-a întrebat, strângându-i mâna cu efuziune.
Şi ăsta a fost tot examenul. Altă întrebare nu i-a mai pus, dându-i nota maximă.
Suntem asiguraţi că numele judecătorului nostru va rămâne în istoria moravurilor noastre electorale, ca inventator al „urnei volante”.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric