Jocul "Harry Potter si Ordinul Phoenixului", a carui versiune destinata telefoanelor mobile a fost produsa in Romania, vine cu o serie de efecte vizuale care fac scenele mult mai realiste, relateaza Reuters.
„Noi am inventat aceasta tehnologie, denumita „dynamic lighting”„, a spus Mihai Pohontu, general manager Electronic Arts Mobile, divizie autohtona a Electronic Arts Inc, cel mai mare producator de jocuri video din lume. Echipa care a lucrat la proiect este alcatuita din 12 persoane. Numai la elaborarea acestui proiect s-a lucrat timp de 8 luni.
„Jocul este primul dezvoltat integral in Romania sub licenta „Warner Bros Digital Distribution”. Nu este ultimul, deoarece intentionam sa mai facem un joc si dupa urmatorul film cu Potter, in cazul in care va mai fi unul”, a adaugat Pohontu. „Harry Potter and the Order of the Phoenix” costa 10 dolari in varianta sa destinata modelelor de telefoane de ultima generatie si 3 dolari in varianta pentru telefoanele cu caracteristici mai slabe.
Jocul este compatibil cu peste 250 de modele de telefoane mobile si este construit pe baza limbajului de programare Java, astfel ca va merge pe orice telefon care are instalat acest mediu.
Personajele si actiunea jocului sunt similare cu cele din film, deoarece in perioada de dezvoltare studiourile Warner au trimis la Bucuresti, printr-o retea securizata, fragmente din film, care sa le serveasca drept model programatorilor. In joc, Harry este gata sa inceapa cel de-al cincilea an de studiu la Hogwarts, dar si sa il infrunte pe diabolicul Voldemort cu ajutorul amicilor sai.
PIATA MUNCII
Programatorii romani, cautati
Programatorii romani, cum sunt cei din echipa lui Pohontu, sunt la mare cautare, pe masura ce marile companii internationale de IT se indreapta spre Romania pentru a profita de cunostintele de programare pe care le au acestia. In plus, romanii cunosc limbi straine si sunt o mana de lucru ieftina.
Mai mult, industria legala de IT din Romania este sectorul de export care cunoaste cea mai puternica crestere, cu o cifra de afaceri de aproximativ un miliard de euro. Exista si un revers al medaliei, deoarece Romania are o reputatie proasta, generata de fraudele produse de hackeri.