Românii fără economii își vor lua cu greu case

Guvernul a suplimentat recent plafonul de garanții pentru programul „Prima casă”, cu jumătate de miliard de lei, ceea ce înseamnă că se pot aloca împrumuturi în valoare de un miliard de lei.

Valoarea medie a unui împrumut „Prima Casă” este de circa 38.200 de euro, așadar 172.000 de lei.  Un miliard de lei ar trebui să fie suficient pentru circa 5.800 de credite. Numai BCR, cea mai mare bancă locală, are deja în așteptare circa 1.500 de dosare.

La BRD, cererea ar putea fi chiar mai mare, deoarece bancă are o cotă de piață mai mare decât BCR pe acest program. Dacă adăugăm și dosarele aflate deja în așteptare la celelalte bănci înscrise în program, cel mai prograbil garanțiile suplimentare ale statului nu vor ajunge mai mult de câteva săptămâni. „Este vorba de un termen foarte scurt, nu stiu dacă săptămâni, sau luni, dar mai probabil săptămâni”, ne-a declarat un bancher.

Pentru celelalte tipuri de credite, majoritatea băncilor, între care și primii zece creditori de la noi, au crescut avansul la circa 30%, și chiar 35%, la euro. Pentru românii care nu vor apuca un credit „Prima Casă” sau nu se încadrează în cerințele porgramului, singura alternativă rămâne să ia un împrumut pentru avans, dar asta doar dacă le permit veniturile. Majorarea avansului la credite ar putea duce și la o schimbare de paradigmă, și anume, să forțeze românii să facă economii, pentru a fi mai puțini dependenți de credite.