Imigrantii romani muncesc si cate sapte zile pe saptamana, pun ban pe ban pentru o casa, o masina si au de gand sa se intoarca acasa macar la batranete.
Au plecat cu satul din Romania ca sa construiasca alte tari. Multi n-au avut nici cele mai elementare cunostinte in domeniu, dar au carat materiale cu carca pe salarii considerate de mizerie de straini. Chiar si asa, castigau de trei-patru ori mai mult decat in tara. Toti romanii care au ajuns in Portugalia si-au facut ucenicia pe „obra” (santier - n.r.) pana cand au invatat limba si au reusit sa-si gaseasca ceva mai bun de lucru.
De regula s-au adus unii pe altii, vecini, frati, unchi, si multa vreme au locuit claie peste gramada, cate doua-trei familii in acelasi apartament inchiriat, ca sa economiseasca banii. Nu au concedii, decat ca sa vina acasa, nu cheltuiesc bani pe excursii in tara care-i gazduieste, nu sunt curiosi sa-i vada minunile sau sa-i imprumute obiceiurile. Barbatii construiesc Portugalia, iar nevestele lor o curata. Lucreaza in „limpesa”, adica fac menajul.
Impreuna, pun ban pe ban ca sa-si faca un rost cand se intorc in tara. N-au de gand sa ramana acolo decat pret de-o casa si o masina facute in Romania. Ritmul de munca de acolo le subrezeste sanatatea si-i imbatraneste inainte de vreme. Au o singura scuza: „N-am venit aici in concediu, sa ne distram sau sa vedem Portugalia, am venit la munca!”.
Milionarul Zoica sa vrut sa fie patriot Marcel Zoicas este o exceptie. Are 34 de ani si o firma de constructii care face afaceri de cinci milioane de euro. Se presupune ca ar fi cel mai prosper roman din Portugalia, dar si el a luat-o de jos. Candva visa sa devina om de afaceri in Romania: „Am vrut sa fiu patriot. Am avut doua magazine in Negresti, orasul sotiei, apoi am incercat in constructii civile in Alba-Iulia. Lucrurile au mers binisor intre 1995 si 1996, am construit un PECO la Sebes, o sala de sport, aveam 18 angajati”.
A urmat o perioada proasta. Inflatia si dobanzile mari l-au scos de pe piata pe micul patron din Negresti. „Am semnat un contract in iunie si pana in februarie cand l-am incasat s-a dublat valoarea marcii. In 1996, dupa doi ani de lucru, am constatat ca am ramas in minus cu 4.000 de marci. Si am tras concluzia ca nu ma duc departe cu patriotismul!”, s-a lamurit Zoicas.
Cu 50 de euro in buzunare In 1997 a lasat acasa nevasta, un copil mic si a plecat in lume sa faca bani, sa-si plateasca datoriile. „Mi-am pus o viza de turist si am plecat in Franta, unde am vazut ca nu era deloc asa cum mi se spunea in tara. Am stat o saptamana, am vazut cum unii faceau lucruri rusinoase si am plecat in Portugalia, unde aveam un vecin. Mi-a zis ca nu sunt salarii occidentale aici, dar macar viata e sigura, n-ai probleme cu politia si portughezii sunt cam ca noi, latini. Mai aveam 50 de marci in buzunar, dupa ce plecasem cu o mie de-acasa”, povesteste Zoicas.
Timp de cateva luni a dormit intr-o sectie de politie dezafectata, donata emigrantilor, la un loc cu alti muncitori. Aveau doua dusuri la 50 de oameni. Pleca de la ora 6.00 din Lisabona, schimba trei mijloace de transport ca sa ajunga la program la ora 8.00, la o firma de drumuri, unde cara cu carca pana la 12.00 noaptea, cand cadea lat.
„A fost dureros, dar nimeni nu m-a fortat, a fost o schimbare de mentalitate. Dupa patru luni de munca in Portugalia mi-am adus sotia si copilul, am inchiriat un apartament si apoi mi-am chemat si cumnatul, care era in Franta. Munceam fara acte, castigam 800-900 de euro pe luna, chiria era 400-500 de euro, intretinerea cam 150 de euro, plus mancarea”, socoteste retroactiv Zoicas, care azi conduce un Mercedes ultimul tip.
Primul milion
Legalizarea i-a venit dintr-un necaz. Fetita i s-a imbolnavit de meningita si i-a fost tratata milostiv, la un asezamant social al Bisericii Catolice. Acolo a gasit o avocata pe care a induiosat-o suferinta familiei Zoicas si i-a ajutat sa obtina rezidenta. Copilul s-a vindecat miraculos. Zoicas si-a deschis o firma prin care a inceput sa inchirieze muncitori firmelor de constructii. A inceput cu 59 de oameni si fiecare banut il reinvestea in unelte.
In 2001 a ajuns la primul milion de euro, dar nu s-a oprit. VMZ Construcao Civil a lucrat apoi in subantrepriza la Stadionul Sporting Lisabona si la un stadion din Porto, in pregatirea Campionatului Mondial de Fotbal din 2004. „Acolo am fost remarcati de firma cu care de atunci lucram in subantrepriza pentru ca ne-am tinut de termene si am fost seriosi”, isi explica succesul Zoicas, care recunoaste ca e intransigent cu cei 200 de angajati ai sai, majoritatea romani. Moldovenii si ucrainenii nu s-au dovedit muncitori de nadejde si a renuntat rapid la ei.
SUCCES
Mai credibil in Portugalia Dupa zece ani de munca in Portugalia, Marcel Zoicas a ajuns milionar in euro si un exemplu pentru multi romani care lucreaza pentru el. Cand merge prin Portugalia arata pe stanga si pe dreapta drumului, cu mandrie: „Uite, si la cladirile astea am lucrat noi”.
Spune ca mediul de afaceri din Portugalia este mult mai corect si permisiv decat cel romanesc, dovada fiind faptul ca „in sase ani de cand am firma aici nu am avut niciun control, in timp ce in Romania mi-am deschis de doi ani o firma de constructii si am avut deja cinci controale. Aici, daca esti corect cu statul si-ti platesti darile nu vine nimeni sa te controleze aiurea. Sunt mai credibil ca om de afaceri in Portugalia decat in Romania. E mai multa promptitudine, seriozitate si onoare. Iar oamenii sunt mult mai umani decat romanii”, spune cu parere de rau Zoicas.
Lui Zoicas ii plac portughezii insa ata il trage tot acasa. Vede ca de cativa ani constructiile au cam stagnat in Portugalia si crede ca Romania va trece prin acelasi boom economic ca si in anii ‘90. „In Romania, afacerile vor creste si la cati bani vor veni de la UE va fi nevoie de multe firme care sa faca lucrarile”, raspunde Zoicas cand este intrebat daca a auzit de licitatiile trucate din Romania. Dar planuieste sa se mute inapoi in Romania. „Viitorul e in Romania, chiar daca copiii mei spun acum ca nu”, afirma Zoicas.
PARERI IN PENINSULA
Portughezii isi permit s-o duca bine la ei acasa Daniel Marincas, 32 de ani, are o firma de constructii care face afaceri in Portugalia si Spania. A ajuns in sudul insorit al Portugaliei din 1996, dupa ce trecuse prin Germania si Belgia. „In 2000 am deschis o firma pe cont propriu, am avut si 100 de angajati, dar acum a mai scazut nivelul aici si ne-am mutat in Spania. Vreau sa deschid o filiala si in Romania pentru ca vreau sa fac ceva in tara acum, nu cand voi avea 60 de ani!”, e hotarat Marincas, de loc din Negresti Oas, acum patron in UE si tata a doi copii nascuti in Portugalia.
200 de copii romani nascuti in sudul Portugaliei Preotul Ioan Rasnoveanu slujeste de doi ani la bisericuta romaneasca din Faro. Are 7.000 de enoriasi in parohia din Algarve, daca ar fi sa se ia dupa statisticile oficiale. „Cand or pleca toti acasa ramane popa fara enoriasi. Ce sa faca popa, se duce si popa dupa ei!”, admite sugubat preotul care a botezat peste 200 de copii romani de cand este in Portugalia.
„Cununii mai putine, ce-i drept, daca au fost 30”, adauga parintele Rasnoveanu. Omul lui Dumnezeu viseaza sa le poata oferi enoriasilor, intr-o buna zi, o scoala de duminica, pentru copiii care nu mai vor sa vorbeasca romaneste, si un teren „pentru serbarile noastre campenesti, cu mici si bere”. Toate cu voia lui Dumnezeu, a autoritatilor locale si a darii de mana a romanilor mai instariti.
„Vose senor” e altceva decat „tu, ma”
Senor Vasile Corodi e macaragiu in Faro in timpul saptamanii si dascal duminica la biserica. Locuieste cu sotia, doi copii, cumnata si familia ei in acelasi apartament si nu intelege de ce li se cere romanilor sa se intoarca acasa.
„Nu mi-e dor de tara, ca am toata familia aici cu mine, si cand ii vad la televizor ca se cearta intre ei, mi se face o sila. De ce sa-mi fie dor de ei? Am bagat 20 de milioane de lei in el si n-am scos nici atat pe produse. Aveam si porci. Si astia zic: veniti, sa aducem forta de munca inapoi. Pai fata mea nici nu vrea sa auda. Copiii nostri sunt destepti, au ceva in cap, ca n-au fost obisnuiti de mici cu calculatorul, ca portughezii”, conchide timisoreanul Corodi, care admira mai presus de orice politetea portughezilor:
„Indiferent cine ai fi ti se adreseaza cu „vose senor” nu cu „tu, ma”„. Tuturor le e dor de „niscai telina, gulie, patrunjel, marar, hrean si Vegeta”, dar mai ales sa friga pe gratar un carnat sau un mic, cum faceau in tara.