Românii, campionii invenţiilor în 2009

O firmă românească a primit cea mai importantă distincţie la salonul de inventică de la Geneva, cu un sistem capabil „să vadă” prin camioane.

O invenţie românească a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, marele premiu la pres tigiosul salon internaţional de invenţii de la Geneva. Roboscan 1M, proiect dezvoltat şi brevetat de firma românească MB Telecom, şi-a adjudecat cea mai importantă distincţie, deşi în fruntea listei, care cuprindea alte 1.000 de invenţii, se afla un proiect din Spania.

Juriul şi-a schimbat opţiunea, după ce rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Radu Munteanu, a atras atenţia asupra invenţiei româneşti şi a succesului pe care standul firmei l-a avut la salon. Acesta este primul premiu obţinut de o firmă românească în istoria de 37 de ani a cunoscutului salon de inventică. Marea idee: „operatorul” din valiză Invenţia fost premiată în unanimitate şi „cu felicitări”, fiind astfel recunoscută drept cel mai avansat sistem de radiografiere cu raze gama. Practic, potrivit inventatorilor, aparatul este un sistem mobil, complet robotizat, capabil „să vadă” în interiorul containerelor şi al camioanelor şi care poate fi controlat fără ca operatorul să fie expus la radiaţii. „Sistemul nostru radiografiază un camion în 30 de secunde şi pe radiografie este vizibil tot-tot ce este în interior”, a explicat ieri, pentru EVZ, Mircea Tudor, preşedintele firmei câştigătoare.

„Diferenţa esenţială dintre noi şi alte astfel de sisteme este aceea că suntem singurii din lume care am separat cabina operatorilor de scannerul propriuzis. Toate celelalte scannere de acest gen expun operatorii la riscuri de iradiere. Noi însă am transferat toată comanda la distanţă, în două variante: una care e montată într-o rulotă şi alta, militară, în care centrul de comandă se află într-o valiză”, a completat Tudor. Un proiect de şase milioane de euro

Potrivit inventatorilor, sistemul poate detecta de la cantitatea de motorină dintr-un rezervor, la orice obiect ascuns în cabina şoferului şi poate fi aplicat, de exemplu, la controalele făcute la frontieră. „Au fost deja cazuri de contrabandă, descoperite la Albiţa, imposibil de detectat cu mijloacele convenţionale.

Câinii, de exemplu, nu simt decât drogurile. Or, la Albiţa, se făcea sistematic contrabandă cu ţigări ascunse în cisterne pline cu butan, iar Roboscan a detectat imediat ţigările”, a explicat Mircea Tudor. Pentru realizarea lui Roboscan au fost investiţi şase milioane de euro în ultimii patru ani, cât a durat proiectarea. Costurile realizării unui astfel de sistem se ridică însă, potrivit inventatorilor, la 1,5 milioane de euro. 

"Au fost cazuri de contrabandă imposibil de detectat cu mijloacele convenţionale. Spre exemplu, la Albiţa se făcea sistematic contrabandă cu ţigări în cisterne pline cu butan, iar Roboscan a detectat imediat ţigările." Mircea Tudor, preşedintele firmei câştigătoare

CERCETARE „Roboscan - o idee la comun”   La proiectul premiat a lucrat, timp de patru ani, o echipă de peste 12 cercetători. Constantin Sima este unul dintre aceşti ingineri. El a precizat că invenţia nu ar fi fost posibilă prin munca unui singur cercetător şi fără finanţarea de care a avut parte proiectul. „Am fi putut avea, pentru fiecare parte din sistem, nouă brevete diferite. Dar am preferat să le prezentăm unitar. A fost o idee la comun. Am avut noroc şi de un patron cu viziune, care a investit până în pânzele albe. Dacă ar fi fost un proiect pentru stat, finanţările ar fi venit mult mai greoi”, a conchis Sima.