Elevii români au adus România în fruntea Europei la Olimpiada Internaţională de Matematică unde au câştigat şase medalii, dintre care două de aur. Şi la olimpiadele de biologie şi informatică au ocupat tot primele locuri.
Rezultatele extraordinare ale tinerilor au făcut ca România să ocupe locul zece dintre cele 100 de ţări participante la olimpiada de matematică de anul acesta. Olimpicii români, coordonaţi de profesorul Radu Gologan, au cucerit şase medalii - două de aur, trei de argint şi una de bronz - la a 53-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Matematică, desfăşurată la Mar del Plata (Argentina), în perioada 4-16 iulie 2012. "Multiplu medaliat la competiţiile regionale şi internaţionale de profil, Omer Cerrahoglu, absolvent al clasei a X-a la Colegiul Naţional "Vasile Lucaciu" din Baia Mare, şi-a trecut încă o medalie de aur în palmares. A doua medalie de aur a fost cucerită de Radu Bumbăcea, absolvent al clasei a XII-a la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti, şi el laureat în numeroase rânduri la aceleaşi concursuri. Medaliile de argint au intrat în posesia Ioanei Tamaş şi a colegilor săi Octav Drăgoi şi Ştefan Ivanovici, toţi absolvenţi în acest an ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti. Medalia de bronz i-a revenit lui Ştefan Spătaru (clasa a X-a, Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti)", informează Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.
Bronz la biologie Elevii români au obţinut rezultate excelente şi la Olimpiada Internaţională de Biologie, unde au obţinut trei medalii de bronz şi un certificat de merit.
Desfăşurată în perioada 8-15 iulie, la Singapore, ediţia de anul acesta a reunit 236 de concurenţi din 60 de ţări. Cele trei medalii de bronz au fost obţinute de Roxana Gabriela Sandu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Iulia Haşdeu" din Lugoj, Victor Şerban în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Gh. Lazăr" din Bucureşti şi Cristian Alexandru Bolunduţ elev la Liceul de Informatică "Tiberiu Popoviciu" din Cluj-Napoca, în clasa a XI-a. Al patrulea component al lotului, Laura Alexandra Antonaru (clasa a XII-a-Liceul Teoretic Ovidius din Constanţa), a intrat în posesia unui certificat de merit.
Informaticieni de aur şi argint la Olimpiadă România este fruntaşă şi la informatică. Elevii care au reprezenatat România la Olimpiada de Informatică a Europei Centrale, desfăşurată în intervalul 7 - 13 iulie, în localitatea maghiară Tata, a obţinut două medalii de aur şi două de argint. "Medaliile de aur au fost cucerite de Adrian Budău şi Vlad Alexandru Gavrilă, ambii elevi ai Liceului Internaţional de Informatică din Bucureşti şi medaliaţi la ediţiile precedente cu argint, respectiv bronz. De altfel, Adrian Budău s-a clasat pe primul loc în acest concurs cu un total de 570 de puncte", anunţă Ministerul Educaţiei. Argintul a fost cucerit de Andrei Purice, elev la Colegiul Naţional "Ion Luca Caragiale" din Ploieşti, şi Şerban Stan Andrei de la Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti.
Într-un clasament neoficial realizat după medaliile obţinute, România a ocupat prima poziţie, subclasând astfel ţări precum Germania, Elveţia, Olanda, Bulgaria şi Israel.
Iată câteva informaţiid depre campionii noştrii la matematică
Ömer CerrahoÄŸlu S-a născut pe 3 mai 1995, la Istanbul. Este elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Vasile Lucaciu"din Baia Mare. La 12 ani avea deja un palmares impresionat. În clasa a şasea a obţinut două medalii de aur cu punctaj maxim, la Olimpiadele Naţionale de Matematică pentru clasele a VI-a şi a VII-a. S-a caliï¬cat şi la Balcaniada de Matematică pentru Juniori, unde a obţinut medalia de aur, cu punctaj maxim. În timpul liber este un adolescent normal, pasionat de sport şi muzică. Omer Cerrahoglu este unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai Româniai la Olimpiada Internaţională de Matematică, având patru participari până acum, în cadrul cărora a obţinut două medalii de aur şi două de argint.
Radu Bumbacea Este absolvent al clasei a XII-a la Colegiul Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti. Este câştigător al olimpiadelor de matematica naţionale încă din clasa a VIII-a. Aurul pare să fie medalia care îl urmăreşte pe Radu care a câştigat medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică, Amsterdam 2011 şi Kazakhstan 2010.