Pro TV a avut audienţe uriaşe vineri seară, când a fost difuzată prima emisiune live a sezonului.
Prima semifinală a celui de-al doilea sezon a confirmat faptul că "Românii au talent" se menţine în topul preferinţelor.
În "minutul de aur" - momentul cu cea mai mare audienţă din timpul emisiunii (ora 21.27) - nu mai puţin de 5,61 de milioane de telespectatori se uitau la concursul de talente.
Audienţele înregistrate de această primă semifinală sunt comparabile cu cele pe care le-a avut programul anul trecut, tot la prima emisiune live.
Atunci, "Românii au talent" avea o audienţă de 20 de puncte de rating la nivel urban, în timp ce acum a avut 20,2 puncte de rating, traduse prin 2.125. 000 de telespectatori.
În mediu urban, Antena 1 s-a clasat pe locul secund, cu 228.000 de telespectatori. La nivel naţional, emisiunea "O dată- n viaţă" (515.000 telespectatori), de la TVR, care se intersectează cu cea de pe Pro TV, nu a reuşit nici măcar să se apropie de "Românii au talent" (cca 4.000.0000) în audienţe. "Românii au talent" se impune din nou. Toate emisiunile sezonului s-au clasat pe primul loc în audienţe