Reducerile de 30% promovate la Târgul de Turism de la Romexpo i-au atras pe bucureşteni ca un magnet. În acest an, numărul vizitatorilor a fost cu 25% mai mare decât cel din 2008.
Turiştii români vor vacanţe ieftine, în zone apropiate şi cunoscute, unde îşi pot drămui atent bugetele, sus ţin operatorii prezenţi la Târgul de Turism, care s-a desfăşurat la finele săptămânii trecute la complexul Romexpo din Capitală. Contrar studiilor care arătau că românii sunt gata să renunţe la vacanţe pe timp de criză, organizatorii au înregistrat la această ediţie a târgului un număr-record de vizitatori. Peste 50.000 de persoane au stat minute întregi la casele de bilete, s-au perindat printre standuri în cele patru zile, faţă de 40.000 câţi fuseseră cu un an înainte. În weekend, vizitatorii au aşteptat peste 30 de minute la coadă la intrare.
Pentru că situaţia economică i-a forţat să reducă drastic numărul excursiilor, aceştia s-au concentrat asupra vacanţei de vară, pe care o vor accesibilă şi de o calitate cât mai bună. Principalele des tinaţii care au atras atenţia au fost Grecia, Bulgaria şi Turcia, alături de litoralul românesc. Mai agresive ca niciodată, discounturile au fost prezente la toate agenţiile şi s-au ridicat până la 30%.
Foarte activi au fost şi agenţii - de două ori mai numeroşi faţă de 2008, aceştia s-au grăbit să încheie alianţe şi parteneriate pe diferite proiecte sau să le consolideze pe cele deja existente. „Noi am lansat deja un parteneriat cu Intertour Bacău pentru două chartere cu autocarul, spre Croaţia şi Corfu. Mai bine împărţim la doi costurile de promovare, precum şi riscurile”, afirmă Grigore Alexa, directorul agenţiei Olimp din Iaşi.
Distracţia preferată e pe plajă
Vizitatorii târgului au căutat frenetic reducerile promise. „Estimăm că anul acesta va creşte considerabil turismul individual, cu maşina personală, în regiuni de vacanţă apropiate”, afirmă Marius Usturoiu, directorul Mareea.
Potrivit acestuia, la mare căutare a fost şi litoralul românesc, cu reducerile de până la 30% promovate prin programul early booking, valabil până la finele acestei săptămâni. Astfel, pentru un sejur de şapte nopţi pe litoral, cu toate mesele incluse, turiştii plătesc 1.600 de lei, pentru hotelurile de trei stele, şi 1.800 de lei pentru cele de patru stele.
Litoralul bulgăresc a atras atenţia cu preţuri ce pornesc de la 30 de euro/zi/all inclusive la trei stele, în timp ce grecii au luat crema autocarelor, prin pachetele ce pornesc de la 200 de euro.
Turiştii în căutare de confort au optat pentru variantele mai accesibile de all inclusive din Turcia. „Am avut multe solicitări pentru pachetele de la trei stele, ce pornesc de la 350 de euro/persoană”, spune Annamaria Laszlo, de la Kartago. Celelalte destinaţii au încercat să câştige teren prin oferte speciale, precum gratuitate pentru toţi copiii până în 12 ani, dacă sunt însoţiţi de doi adulţi, potrivit Malta Travel.
AFACERI DE CRIZĂ
Hotelier în Grecia cu 25.000 de euro anual
Câţiva dintre turiştii români îndrăgostiţi de Grecia au descoperit aici posibilitatea de face afaceri profitabile şi pe timp de criză. Tiberiu Şerban a închiriat, pe un an, un hotel cu 20 de camere pe insula Eghina, situată la o oră cu feribotul de portul atenian Pireu. Acesta intenţionează să angajeze o cameristă din România şi un recepţioner cunoscător de greacă şi română şi să promoveze hotelul pe piaţa românească şi pe cea greacă. „Am făcut asta şi acum doi ani şi a mers foarte bine. Investiţia se poate recupera în cel mult două luni, dacă te ocupi de afacere. Plănuiesc deja să mai închiriez unul, tot în zonă”, afirmă Tiberiu Şerban.
Pentru mai şi iunie, acesta a stabilit un preţ promoţional pentru români: 125 de euro/şapte nopţi, cazare şi mic dejun. În plin sezon, preţul ajunge la 30 de euro/persoană. Închirierea unui hotel în Grecia costă între 25.000 şi 50.000 de euro/an, în funcţie de dimensiuni. Pentru a putea obţine un astfel de contract, doritorul trebuie să primească recomandări din partea unui localnic, ce oferă proprietarului o garanţie verbală pentru acesta. Pe insula Eghina mai sunt încă doi români care au început acelaşi gen de afacere. Reprezentanţii biroului de turism al Greciei de la Bucureşti spun că mai mulţi străini s-au implicat în acest gen de afacere.
„Cam 10% dintre hotelieri vin din ţări scandinave, Germania, Marea Britanie, dar şi din România”, susţine Nikos Diakolios, directorul Biroului de Turism Elen. În opinia acestuia, investiţia are succes asigurat, întrucât grecii şi românii sunt mari amatori de vacanţe.