Românii afectați de un nou val de inflație. Banca Națională a României știe care va fi înflația anul viitor

La sfârșitul anului 2019 Banca Națională a României previzionează că rata inflației va fi de 2,9% și de 3,1% la finele trimestrului III din 2020.

 

Astfel, în discuţiile privind evoluţiile viitoare, membrii Consiliului au reliefat perspectiva scăderii ample a ratei anuale a inflaţiei IPC pe parcursul trimestrului IV, până la 3,5% în decembrie 2018 - reconfirmată de noua prognoză pe termen mediu -, succedată de probabila ei coborâre, dar şi menţinere ulterioară, în jumătatea superioară a intervalului, pe o traiectorie descendentă până în trimestrul III 2019, potrivit agerpres.ro

S-a sesizat că aceasta este poziţionată totuşi uşor deasupra valorilor previzionate anterior, ajungând la 2,9% în decembrie 2019 şi la 3,1% la finele orizontului proiecţiei, faţă de nivelurile de 2,7% şi respectiv 2,8%, indicate de prognoza anterioară pentru aceleaşi momente de referinţă.

În condiţiile în care, determinantă pentru accentuarea trendului descendent al ratei anuale a inflaţiei pe orizontul scurt de timp se anticipează a fi acţiunea factorilor pe partea ofertei - reprezentată inclusiv de efecte de bază asociate creşterilor înregistrate începând cu semestrul II 2017 de toate componentele exogene ale IPC -, membrii Consiliului au relevat incertitudinile sporite ce caracterizează perspectiva acestor categorii de preţuri. Importante au fost considerate cele aferente mişcării cotaţiei petrolului şi ajustărilor preţurilor administrate, îndeosebi pe segmentul preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice, inducând riscuri în sens ascendent la adresa evoluţiei pe termen scurt a inflaţiei. S-a semnalat şi posibila creştere peste aşteptări a preţului produselor din tutun, dar şi a preţurilor unor produse alimentare, pe fondul evoluţiei cotaţiilor unor mărfuri agroalimentare şi al epidemiei de pestă porcină, apreciindu-se că un asemenea context rămâne relevant din perspectiva implicaţiilor asupra anticipaţiilor inflaţioniste pe termen mediu.

Membrii Consiliului au remarcat că rata anuală a inflaţiei CORE2 ajustat îşi va prelungi probabil tendinţa descendentă pe parcursul următoarelor luni şi va coborî la 2,5% în decembrie 2018, uşor sub nivelul prognozat anterior, în condiţiile unor influenţe dezinflaţioniste relativ mai mari venite din partea cotaţiilor unor materii prime agroalimentare. Componenta de bază a inflaţiei este însă aşteptată să se reaccelereze începând cu trimestrul I 2019, iar dinamica ei anuală să urce până la 3,3% la finele orizontului prognozei - marginal peste nivelul proiectat anterior -, pe fondul presiunilor inflaţioniste conjugate, în creştere progresivă, anticipate să decurgă din poziţia ciclică a economiei, anticipaţiile inflaţioniste pe termen scurt şi preţurile importurilor. S-a sesizat că deviaţia pozitivă a PIB va creşte probabil până în trimestrul I 2019 şi se va menţine ulterior deasupra valorilor prognozate anterior, în timp ce dinamica preţurilor importurilor se aşteaptă să fie uşor inferioară celei previzionate anterior în a doua jumătate a orizontului prognozei.