România vrea să exporte surplusul de "energie verde"
- Teodora Cimpoi
- 23 ianuarie 2011, 18:26
Ministerul Economiei intenţionează ca surplusul de certificate verzi acordate investitorilor în energie din surse regenerabile să fie vândut altor state membre ale UE, care nu îşi vor îndeplini cotele obligatorii până în 2020.
În acest fel, statul vrea să le garanteze investitorilor că vor avea unde să-şi vândă certificatele verzi şi astfel îşi vor recupera investiţia. Totuşi, companiile se tem că nu vor exista ţări dispuse să preia aceste certificate.
Competiţie mică, preţ mare
Potrivit legislaţiei româneşti, pentru fiecare MWh din surse regenerabile se acordă un anumit număr de certificate verzi. De pildă, pentru energia eoliană, până în 2017 se acordă două certificate/un MWh livrat în reţea, iar pentru fotovoltaic, de exemplu, şase astfel de certificate, al căror preţ variază între 27 şi 55 euro/unitate.
Furnizorii de electricitate sunt obligaţi să achiziţioneze aceste certificate proporţional cu energia vândută, iar, în final, consumatorii sunt cei care le suportă costul. În acest an, cota obligatorie este de 10%, iar în 2020 va ajunge la 20% din electricitatea totală consumată.
Cu cât există pe piaţă mai multă energie "verde" produsă, cu atât vor fi şi mai multe certificate, al căror preţ se va apropia de pragul minim. Deocamdată, pe piaţa locală de tranzacţionare a certificatelor verzi, acestea se vând la valoarea maximă.
Transferuri statistice
Potrivit Ramonei Volciuc-Ionescu, avocat senior asociat la casa de avocatură DLA Piper, problema pe care şi-o pun investitorii este ce se va întâmpla cu certificatele verzi în exces, care vor depăşi cota obligatorie.
Una dintre versiunile discutate a fost preluarea acestora de către stat sau de către Fondul de Mediu şi garantarea cel puţin a preţului minim, de 27 euro/certificat.
Un proiect de hotărâre publicat recent de Ministerul Economiei propune însă un mecanism de preluare a certificatelor verzi în exces şi includere a acestora în transferurile statistice care vor fi organizate între statele membre UE.
"Ministerul Economiei va identifica un alt stat membru dispus să preia cantitatea suplimentară de energie din surse regenerabile. Apoi, va încheia cu acesta un acord, prin care se va stabili modul în care se va realiza transferul statistic de energie şi modul în care certificatele în exces din piaţă sunt achiziţionate de la producători, la preţul mediu de tranzacţionare din piaţa naţională centralizată de certificate verzi, în anul în care s-a realizat surplusul", explică Ramona Volciuc-Ionescu.
Surplusul nepreluat se reportează
În cazul în care nici un stat membru nu se arată interesat de încheierea unui astfel de acord, certificatele verzi în exces vor fi reportate pentru anul următor când procedura se va relua, potrivit proiectului.
"Mecanismul propus va funcţiona doar în cazul în care va exista interes din partea vreunui stat membru de a prelua surplusul de energie din surse regenerabile produs în România", a adăugat avocatul.
Problema certificatelor verzi în exces "reprezintă un subiect care a fost larg dezbătut atât de investitori, cât şi de finanţatori, fiind unul dintre punctele de a cărui rezolvare depinde succesul schemei de promovare a energiei din surse regenerabile", a conchis Ramona Volciuc-Ionescu.
Există păreri divergente - pe de o parte se vehiculează că în 2015 - 2016 va exista un surplus de certificate verzi pe piaţă, dar sunt şi opinii mai pesimiste, potrivit cărora cotele nu vor fi îndeplinite.