Forul european de baschet a anunţat, sâmbătă, la Munchen, gazdele Campionatului European masculin din 2017, România, care a candidat în premieră, primind dreptul de organizare a unei grupe în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, informează Mediafax.
Fostul jucător în NBA Ghiţă Mureşan a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, după ce România a primit, în premieră, dreptul de organizare a unei grupe a CE masculin din 2017 că va fi "cel mai mare eveniment baschetbalistic petrecut vreodată în ţara noastră" şi este o onoare.
"Pentru România este o onoare şi va fi cel mai mare eveniment baschetbalistic care s-a petrecut vreodată în ţara noastră. Va schimba viitorul baschetului românesc, dar şi inspiraţia jucătorilor, a copiilor care iubesc acest sport. Baschetul e unul dintre cele mai iubite sporturi din România. M-am bucurat enorm să fiu aici, parte din delegaţia României la Munchen, şi mulţumesc preşedintelui federaţiei, Horia Păun, că m-a invitat. Este prima dată când particip la un astfel de mare eveniment şi mă bucur că am putut susţine candidatura ţării mele, pentru că este o şansă foarte mare pentru România. De asemenea, pentru Cluj-Napoca este o mare onoare, oraşul va fi pus pe harta baschetbalistică de înalt nivel a lumii", a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Ghiţă Mureşan.
Federaţia Română de Baschet a depus, în luna octombrie, dosarul de candidatură a României pentru organizarea, în premieră, a unei grupe din cadrul Campionatului European masculin din 2017.
Conform procedurilor, o inspecţie a FIBA Europe a avut loc ulterior, în 21 noiembrie, când la Cluj-Napoca s-a disputat partida feminină dintre România şi Bosnia, din preliminariile CE din 2017, la meci asistând peste 5.000 de suporteri.
Sala din Cluj-Napoca, de 7.200 de locuri, ar urma să-şi mărească, cel mai probabil prin ataşarea de tribune mobile, capacitatea până la 10.000 de locuri, aceasta fiind o condiţie obligatorie pentru organizarea unor partide din cadrul Eurobasket, potrivit sursei citate.