"România va fi lovită de criză în lunile următoare"

În România, criza economică a început să se facă simţită din momentul în care companile multinaţionale care deţin ArcelorMittal şi Dacia au luat măsura de a reduce producţia.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că 29.000 de persoane din diferite sectoare de producţie vor fi disponibilizate până în luna martie a anului viitor. Numai că acesta este doar începutul unei perioade de criză, care va afecta grav România în următoarele luni, după cum avertizează analistul economic consultat de evz.ro, Ilie Şerbănescu. Acesta avertizează că România va fi afectată de criză în valuri, primele şi cele mai afectate fiind sectoarele care depind de exporturi.

Evz.ro: Pentru al doilea trimestru consecutiv, cea mai puternică economie europeană, cea Germană, este în recesiune. Cum şi când credeţi că criza va afecta România? Ilie Şerbănescu: Criza a lovit Germania de luni de zile, numai că astăzi au fost anunţate procentele. Ei au de două luni de zile programe de combatere a crizei. Este o criză clasică, care va lovi şi România, din cauza faptului că vor fi afectate exporturile, iar o parte importantă din exporturi merge în Germania. Numai imbecilii pot spune momentul exact în care România va fi lovită de criză. Nu poate spune nimeni momentul crizei, dar cert este că va afecta şi România în lunile următoare. Cum comentaţi situaţia de la Mittal şi Dacia? Reducerea cererii pe pieţele globale a făcut ca în România, ca şi în alte amplasamente ale acestor campanii multinaţionale, să aibe loc suspendări temporare ale producţiei.

Care vor fi sectoarele cele mai afectate de criză? Toate sectoarele vor fi, mai mult sau mai puţin, afectate de criză. În primul val, vor fi afectate sectoarele care depind de exporturi, cum ar fi siderurgia, metalurgia, textilele, construcţiile, sectorul electricelor şi electrocasnicelor. Singurii care vor trăi bine în continuare sunt cei din sectoarele de monopol şi, într-un fel, cei din sectoarele legate de alimentaţie. Acesta din urmă va fi afectat, dar nu grav. Care vor fi efectele crizei şi până când vor fi simţite ele? Creşterea dobânzilor, a preţurilor şi scăderea leului. Ca şi în alte momente de criză, după depăşirea momentului critic, începe să se recupereze. Această recuperare poate dura un an sau cinci, nimeni nu ştie.

Ce sfaturi aveţi pentru populaţie, pentru românii care doresc să ia un credit şi pentru cei care au de rambursat unul? Credite? Asta e un concept care ar trebui scos din nomenclator în momentul de faţă. Cine să mai ia credite? Românii care au de plătit credite sunt nevoiţi să le plătească. Au fost imprudenţi atunci când au luat aceste credite, acum nu mai au ce face. BNR poate să introducă nişte reguli, nu să le plătească oamenilor creditele.

Care este situaţia de la Bursă şi cum ne afectează? Situaţia de la Bursa de Valori nu este semnificativă pentru economia românească. Nu pot să spun că, în România, economia va face ceva sau altceva pentru că a scăzut sau a crescut bursa. Bursa românească nu este un barometru pentru economie. Ea nu este un barometru pentru că principalii actori din economie nu sunt prezenţi la Bursă.

Citiţi şi:

Economia Germaniei, în recesiune

Elveţia, la un pas de recesiune Ministrul Muncii: 29.000 de români vor rămâne fără slujbe

„Poiana“ se mută în Bulgaria

ArcelorMittal are liber la concedieri fără despăgubiri

ArcelorMittal îşi trimite salariaţii acasă

Constantin Stroe: situaţia de la Dacia e vecină cu drama

Dacia pune lacătul pe uşă încă două săptămâni

Disponibilizari masive in industria de armament de la Cugir

Arcelor Mittal Hunedoara stă pe bară două luni