Peste 9.000 de polițști și jandarmi sunt angrenați în „lupta” cu cei aproximativ 3.000 de suporteri maghiari care ajung la București la partida de fotbal dintre echipele Româniai și Ungariei care avea loc, sâmbătă, de la ora 19.00, pe Arena Națională, eveniment la care sunt aşteptaţi să participe peste 50.000 de persoane. Oficiali din Jandarmeria Română au precizat, pentru EVZ,că au fost transmise recomandări suporterilor Ungariei să nu staționeze în Centrul Vechi pentru a evita conflicte cu suporterii români. Special pentru acest meci este amenajat un perimetru denumit „Fan Zone”, situate lângă stadion, unde vor fi aduși toți suporterii maghiari care vin în țara noastră cu trenul, cu autocare, autoturisme personale sau cu avionul. Zonele de risc vor fi atent monitorizate, în special prin sistemul de supraveghere video al dispeceratului Poliției Locale a Municipiului București.
Poliţia Română, Jandarmeria și Poliția Locală București au angrenat peste 9.400 de oameni ai legii, în planul de măsuri instituit la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea luării măsurilor de prevenire a unor conflicte ce pot fi provocate de suporterii maghiari care vin la meciul de fotbal dintre România și Ungaria.
Cei mai mulți suporteri vin cu trenul
Oficiali din Poliția Română au precizat, pentru „Evenimentul zilei” că, deja, circa 300 de suporteri au venit, vineri, odată cu echipa națională a Ungariei, prin Aeroportul „Henri Coandă”, din Otopeni. Cei mai mulți dintre suporteri vin, sâmbătă, cu trenul, în jurul orei 11.00. Circa 1.400 de fani maghiari vor fi așteptați de polițiștii de la Transporturi și de jandarmi, de la intrarea trenului în Capitală. Pentru a evita conflicte, precum cele din anii precedenți, ei vor fi debarcați în Gara Băneasa. De acolo, vor fi preluați de autobuze RATB și transportați în „Fan Zone”, lângă Arena Națională. Cei care vin cu autocare sau mașin personale vor fi escortați de echipaje ale Poliției Rutiere, de la intrarea în București și până la stadion.
Supravegheați de la intrarea în țară până la stadion
Poliția Română anunță că a dispus măsuri suplimentare pentru desfăşurarea în bune condiţii a meciului de fotbal. Aproape 6.400 de poliţişti acţionează, la nivel naţional, pe traseele de deplasare de la intrarea în ţară până în Capitală, în aeroporturi şi gări, precum şi în municipiul Bucureşti, pentru ca participanţii la competiţia sportivă să se bucure în linişte de eveniment.
Astfel, măsurile de ordine publică şi fluenţă rutieră pe traseele de deplasare de la frontiera ungaro-română, precum şi din celelalte zone ale ţării, până în Bucureşti, sunt asigurate de către 4.509 de poliţişti, dintre care 650 de poliţişti de la rutieră, 2.041 de ordine publică, 846 de poliţişti de la transporturi şi 972 de poliţişti din alte structuri.
Poliţiştii Secţiilor Regionale de Transporturi acţionează în zona Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, în staţiile de cale ferată şi în trenurile de călători ce converg către municipiul Bucureşti. De asemenea, pentru o călătorie în siguranţă a suporterilor maghiari care se deplasează cu trenul special din Ungaria, poliţişti cunoscători ai limbii maghiare sunt la datorie, pentru prevenirea oricăror evenimente neplăcute.
Totodată, în conformitate cu prevederile Planului de măsuri al M.A.I., Poliţia Română, prin Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, acţionează potrivit competenţelor, în colaborare cu jandarmii, pe raza Capitalei.
Aproape 2.000 de polițiști numai în București
Un total de 1.884 de poliţişti, dintre care 175 de poliţişti de la rutieră, 1.032 de poliţişti de la ordine publică şi 677 de poliţişti din alte structuri sunt angrenaţi în Bucureşti pentru menţinerea ordinii publice, a siguranţei rutiere, precum şi pentru prevenirea faptelor antisociale şi intervenţia operativă în eventualitatea producerii vreunui eveniment, în zona de desfăşurare a competiţiei sportive, la locurile de cazare a oficialilor şi delegaţiilor sportive, cât şi pe traseele de afluire/defluire a suporterilor celor două echipe.
Restricții de trafic
Traficul rutier va fi restricţionat în Bucureşti, sâmbătă, 11 octombrie, începând cu ora 12:00, progresiv, până la defluirea totală a spectatorilor pe: str. Tony Bulandra, str. Maior Coravu, între şos. Mihai Bravu şi intrarea în stadionul Naţional Arena, str. Vatra Luminoasă, între şos. Mihai Bravu şi str. Pierre de Coubertin, bd. Basarabia, între Piaţa Hurmuzachi şi bd. Chişinău, str. Pierre de Coubertin, între şos. Iancului şi rondul de la intrarea în stadionul Naţional Arena, str. Serg. Vasile Şerbănică, cât şi pe străzile ce acced în str. Vatra Luminoasă şi în str. Maior Coravu.
Rute ocolitoare:
• şos. Mihai Bravu – şos. Iancului – şos. Pantelimon;
• bd. Unirii – şos. Mihai Bravu – bd. Baba Novac – bd. N. Grigorescu.
Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenţie, să folosească rutele ocolitoare şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri aflaţi în trafic pentru devierea acestuia.
Poliția Locală: 24 de patrule călare
Poliția Locală a Municipiului București transmite că unități călare, patrule canine, echipaje de intervenție, efective din cadrul serviciilor de Ordine Publică și Circulație – acestea sunt forțele Poliției Locale a Municipiului București care vor participa, alături de Jandarmeria Capitalei, la acțiunile de asigurare a ordinii publice în București, cu ocazia meciului dintre România și Ungaria.
În principal, polițiștii locali din cadrul P.L.M.B. vor acționa alături de jandarmi, de forțele Poliției Naționale, dar și alături de alte structuri de ordine și siguranță publică pentru prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale pe teritoriul Bucureștiului.
Zone de sisc
Zonele considerate de risc vor fi atent monitorizate, în special prin sistemul de supraveghere video al dispeceratului Poliției Locale a Municipiului București. Supravegherea video va permite, astfel, o reacție rapidă în cazul oricărui gen de incidente.
24 de unități din cadrul Patrulei Călare sunt în alertă, începând de vineri, iar 12 dintre acestea acționează, sâmbătă, pentru menținerea ordinii publice în zona Național Arena. Călăreții vor patrula în imediata apropiere a stadionului, acolo unde și efectivele serviciului de Ordine Publică vor avea misiuni similare.
Centrul Vechi e „securizat” de câini polițiști
Peste 50 de agenți locali specializați în ordine publică vor avea misiunea de a monitoriza și de a asigura siguranța cetățenilor în zona stadionului național, iar un efectiv al P.L.M.B. va contribui, alături de jandarmi, la menținerea ordinii publice în Centrul Istoric al Capitalei.
Agenții locali vor fi sprijiniți de 10 unități canine care vor acționa strict în centrul Bucureștiului. Totodată, un detașament al Serviciului Intervenții va fi prezent tot în zona centrului Capitalei, alături de celelalte forțe de ordine publică.
Aproximativ 30 de polițiști locali din cadrul Serviciului Circulație vor asigura, sâmbătă, fluidizarea traficului în Capitală. Echipajele rutiere ale P.L.M.B. vor contribui atât la menținerea fluenței traficului pe traseele de deplasare ale suporterilor români și străini, cât și la asigurarea măsurilor de restricționare a circulației în zona Național Arena.