România trece la ora de iarnă în această noapte. Ce e important să știți

Anul acesta ar putea fi ultimul în care se mai aplică schimbarea orară în ţările Uniunii Europene.

Parlamentul European a votat renunţarea la acest demers, în urma mai multor studii care au arătat ca modificarea orei oficiale are efecte negative asupra organismului.

Cum vor circula trenurile în noaptea de 24/25 octombrie

Unele modificări vor surveni însă în  noaptea de sâmbătă spre duminică. Astfel, în noaptea de 24/25 octombrie 2020, când ora 4 AM devine ora 3 AM, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4 AM vor pleca la orele din Mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4 AM, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinație.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de 25 octombrie 2020, între staţiile de frontieră trenurile vor circula după orele din Mersul de tren în vigoare, potrivit Radio România Actualități.

Schimbarea orei poate afecta serios corpul uman

Medicii sunt de părere că schimbarea orei poate afecta serios corpul uman, iar copiii și vârstnicii resimt cel mai puternic această schimbare.

Printre efectele fizice și psihice ale acestui proces se numără oboseala, o stare generală mai proastă și probleme de concentrare, întrucât ritmul biologic este dereglat. Trecerea la ora de iarnă este mai ușoară, spun specialiștii, întrucât primim o oră în plus, însă ceasul biologic se obișnuiește cu noua oră abia în câteva zile.

Cum resimte organismul nostru trecerea la ora de iarnă

Potrivit unui studiu la care au participat peste 3.000 de adulți din Marea Britanie, odată cu schimbarea orei în luna octombrie, calitatea somnului dispare, mulți dintre participanți spunând că se simt mai rău decât atunci când dormeau mai puțin.

Pentru a face față mai ușor acestor modificări se recomandă setarea alarmei de dimineață astfel încât după ce sună să mai poți rămâne câteva momente întins în pat cu ochii deschiși, pentru ca organismul să intre în starea trează.

De asemenea, aprinderea luminii ajută la oprirea producerii în corp a melatoninei, hormonul somnului. Copiii se pot adapta mai ușor la ora de iarnă mergând la culcare cu un sfert de oră mai târziu.

Parlamentul European a decis în martie anul trecut renunțarea la schimbarea orei, măsură care ar urma să intre în vigoare din 2021, dar decizia trebuie confirmată și de legislativele naționale.

În România, un astfel de anunț ar fi urmat să fie făcut de autorități în luna aprilie, dar din cauza pandemiei de COVID-19, demersul a fost amânat pentru 2021