România, tragedie feroviară. Au murit 60 de persoane

Oficiul European de Statistică (Eurostat) a prezentat, miercuri, ultima statistică în legătură cu numărul de persoane care au decedat în accidente feroviare, în Uniunea Europeană, în anul 2018.

Potrivit datelor prezentate de Eurostat aproximativ 885 de persoane au murit şi 760 au fost grav rănite în accidente feroviare.

Pe primele locuri în topul tragediilor sunt Germania, Polonia, Ungaria şi România. În această statistică nu au fost incluse și sinuciderile.

Eurostat arată că în ultimii ani, în perioada 2010 - 2018, numărul accidentelor feroviare grave în UE a scăzut cu aproape 25%, la 1.721 accidente, cu 571 mai puţine decât în 2010.

Cel mai comun tip de accidente implică persoane neautorizate lovite de tren pe calea ferate. În 2018, au fost 973 de astfel de accidente, reprezentând mai mult de jumătate (57%) din totalul numărului de accidente.

O altă categorie importantă o reprezintă accidentele produse la trecerea la nivel cu calea ferată, inclusiv accidente în care sunt implicaţi pietoni. Cu 447 de accidente, această categorie reprezintă 26% din totalul numărului de accidente în 2018.

În 2018, cele mai multe accidente feroviare din UE au avut loc în Germania (302), Polonia (275), Ungaria (162) şi România (132), iar cele mai puţine în Luxemburg (2) şi Irlanda (6).

La numărul persoanelor decedate, România se situează printre primele cinci state din UE.

În 2018, în Polonia au murit cei mai mulți oameni în accidente feroviare - 195, urmată de Germania - 128, Ungaria - 93, Italia - 73, România - 60, dintre care 17 la trecere de nivel Franța, cu 58.

La noi în ţară, în ultimii 10 ani au avut loc tragedii care au lăsat urme adânci în memoria colectivă.

Pe 17 mai 2018,  patru tinere, cu vârste între 20 și 21 de ani, au murit după ce autoturismul în care se aflau a fost spulberat de tren pe o trecere de cale ferată din apropierea oraşului Jibou, județul Sălaj. Accidentul s-a produs pentru că șoferiţa a ignorat semnalele acustice şi luminoase la trecerea la nivel.  Pe 29 noiembrie 2016, a avut loc o altă ciocnire frontală. Două locomotive de tren s-au ciocnit frontal pe o cale feroviară industrială de la marginea orașului Târgu Jiu. Unul dintre mecanici a murit, iar celălalt a fost grav rănit. Cele două locomotive s-au ciocnit când făceau o manevră de alipire la garnituri.

Pe 8 septembrie 2013, 11 persoane au murit, printre care și doi copii, după ce o maşină de transport persoane a fost spulberată de un tren în zona fabricii de medicamente Antibiotice din Iași. Şoferul nu a respectat semnalele luminoase de trecere la nivel cu calea ferată. Un alt accident grav a fost cel de pe 8 septembrie 2012, când opt persoane au murit și alte două au fost grav rănite la o trecere de cale ferată semnalizată între Sfântu Gheorghe și Ozun.

Pe 5 iulie 2012, două femei au murit şi alte două persoane au fost grav rănite după ce un tren de marfa a deraiat în judeţul Dâmboviţa, în zona localităţii I.L. Caragiale.

În halta Olari, locomotiva a scăpat de sub control, a acroşat autoturismul cu cele 4 persoane, de pe Drumul Naţional 72, şi l-a târât 400 de metri. Locomotiva a căzut de pe un pod pe şosea, cu tot cu trei vagoane, iar mașina a rămas prinsă sub locomotivă, potrivit realitatea.net