Bogdan Aurescu a participat, luni, la reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe/CAE, care a avut loc la Bruxelles. În cadrul întâlnirii au fost abordate mai multe teme, printre care securitatea din regiunea Mării Negre. Oficialul român a vorbit despre criza umanitară din Ucraina, despre protejarea civililor și importanța coridoarelor umanitare.
Luni, 21 martie 2022, a avut loc la Bruxelles o reuniune a miniștrilor de externe din statele membre UE, la care a participat și reprezentantul României, Bogdan Aurescu.
Întâlnirea a avut urătoarele teme: cele mai recente evoluții ale situației de securitate din regiunea Mării Negre, generate de agresiunea rusă ilegală asupra Ucrainei, și identificarea modalităților prin care UE poate acorda un sprijin imediat și substanțial pentru Republica Moldova, în cadrul unui schimb de opinii cu ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu. Pe agenda reuniunii au figurat, de asemenea, și ultimele evoluții privind situația din Mali.
Miniștrii de externe din statele membre UE au participat și la un „mic dejun informal de lucru”, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe.
Bogdan Aurescu a vorbit despre situația umanitară, precizând că trebuie să se pună accent pe acțiunile care au efecte imediate asupra acestei crize. Oficialul român a „arătat că este foarte necesară sprijinirea eforturilor de protejare a civililor, inclusiv prin crearea de coridoare umanitare. Ministrul de Externe a arătat că UE trebuie să continue să condamne și să expună public atacurile contra civililor și a obiectivelor civile”, se mai arată în comunicat.
România speră ca negocierile dintre Rusia și Ucraina să ajungă la rezultate concrete, însă este necesar ca armata rusă să înceteze operațiunile militare. Până ce statele ajung la o înțelegere, este extrem de important ca acțiunile Europei să se concentreze pe refugiați. Bogdan Aurescu a prezentat cele mai noi măsuri pe care România le-a luat în acest sens, amintind de crearea coridoarelor verzi care permit preluarea refugiaților de la frontiera moldo-ucraineană și aducerea lor direct în România, ceea ce ușurează eforturile autorităților din Republica Moldova.
Bogdan Aurescu, laude la adresa Republicii Moldova
În intervenția sa de la Bruxelles, ministrul Afacerilor Externe din România a accentuat importanța combaterii mai eficiente a propagandei de război și dezinformării Rusiei prin valorificarea mai eficientă a resurselor și capacității UE de comunicare strategică.
Bogdan Aurescu a pus accentul pe criza umanitară, exprimând aprecierea deosebită pentru eforturile depuse de autoritățile de la Chișinău în gestionarea refugiaților din Ucraina. De asemenea, el a subliniat solidaritatea și sprijinul UE față de Republica Moldova, evidențiind demersurile active ale României de sprijinire a Republicii Moldova, în linie cu măsurile în sprijinul autorităților din această țară propuse în scrisoarea comună transmisă recent împreună cu ministrul de externe austriac, Alexander Schallenberg, către Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politică de securitate, Josep Borrell, și către comisarul european pentru extindere și politica de vecinătate, Olivér Várhelyi, se precizează în comunicat.
Ministrul Bogdan Aurescu a anunțat că România va co-organiza, la 5 aprilie, la Berlin, alături de Germania și Franța, o conferință internațională menită a stimula sprijinul internațional pentru Republica Moldova. Conferința va lansa Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova ("Moldova Support Platform"), precum și un apel pentru donații din partea statelor membre UE, G7, a instituțiilor financiare internaționale și a altor state și organizații. Vor fi înființate cinci grupuri de lucru în domenii unde Republica Moldova are nevoie de sprijin: refugiați, energie, financiar/economie, managementul frontierelor, anticorupție.
România sprijină aderarea la UE a statelor din Balcanii de Vest
Bogdan Aurescu, în intervenția sa de la Bruxelles, a vorbit și despre sectorul energetic. În acest context, a reamintit de finalizarea recentă a gazoductului Iași-Chișinău și a subliniat rolul important pe care acesta îl poate juca în diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz a Republicii Moldova, subliniind că, în același timp, sunt necesare demersuri pentru a extinde conectivitatea în interiorul Republicii Moldova care să permită valorificarea deplină a acestui gazoduct, se arată în comunicatul transmis de Ministerul Afacerilor Interne.
România sprijină aderarea la UE atât a Republicii Moldova, cât și a Republicii Macedonia de Nord și a Albaniei. Ministrul de externe a precizat în carul reuniunii despre importanța strategică a Balcanilor de Vest, mai ales în actualul context al agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, și a reiterat importanța integrării europene a statelor din Balcanii de Vest.
„În ce privește punctul privind Mali, poziția României este de a rămâne implicată în Sahel, fiind necesară adaptarea la realitățile din teren. Țara noastră sprijină suspendarea activităților de instruire ale misiunii UE de instruire în Mali (EUTM Mali). De asemenea, este importantă menținerea deschisă a canalelor diplomatice, pentru a facilita detensionarea situației și a exercita presiuni asupra autorităților maliene în vederea reducerii la minimum a perioadei de tranziție în Mali. Partea română este deschisă pentru redefinirea angajamentului UE în Mali, cu precădere în planul securității și stabilizării, luând în considerare noile realități din regiune și fondurile UE disponibile”, se arată în comunicatul de presă.