Conform indicelui realizat de Forumul Economic Mondial cu privire la „orientarea Guvernului spre viitor”, România se află pe locul 90 din 135 de ţări.
Potrivit unui comunicat al Iniţiativei pentru Competitivitate - INACO, această poziție jenantă a tării noastre indică faptul că românii consideră că factorii de decizie economică nu răspund la aşteptările populaţiei.
„(...)Analizăm modul în care conducerea executivă a ţării înţelege schimbările care vor marca anii următori, se adaptează la viitor, la transformările economice, sociale, demografice, digitale, de securitate. Pentru a surprinde viziunea guvernelor lumii în a se adapta şi a reglementa aceste schimbări provocatoare, Forumul Economic Mondial a creat indicele 'orientarea Guvernului spre viitor', la care România se află abia pe locul 90 în lume, din 135 de ţări analizate. Suntem precedaţi de Mexic şi succedaţi de Sierra Leone.
Cu alte cuvinte, noi suntem tare preocupaţi de compromisurile pe termen scurt, în timp ce 89 de ţări ale lumii sunt mai preocupate de viitor decât suntem noi înşine acasă şi au un lidership politic mai vizionar în dezvoltarea unei economii incluzive şi durabile din punct de vedere ecologic. Nu este vorba despre acest Guvern proaspăt instalat, ci despre cel activ în anul 2018”, precizează Andreea Paul, preşedintele INACO.
Potrivit sursei citate, scorul scăzut al României privind măsura „orientării Guvernului spre viitor” indică faptul că factorii de decizie economică nu răspund la aşteptările populaţiei cu privire la construirea unei noi economii şi societăţi favorabile generaţiilor viitoare.
Singapore, Finlanda, Germania, Suedia, Danemarca şi Marea Britanie sunt printre cele mai avansate economii din punct de vedere tehnologic, dar reuşesc să ofere şi condiţii de viaţă mai bune şi o protecţie socială reală, coezivă şi mai durabilă decât alte ţări. De exemplu, Suedia şi-a crescut dependenţa de energie regenerabilă cu 13% în ultimii 15 ani, în timp ce SUA cu doar 3%. Din perspectiva politicii sociale, deşi Danemarca şi Regatul Unit sunt la niveluri comparabile de competitivitate, este nevoie de două generaţii pentru un individ cu venituri mici să obţină venitul mediu în Danemarca şi cinci ani în Marea Britanie.
„Pe de o parte, ne gândim la educaţie şi la modul în care profesorii înţeleg noua hartă a competenţelor copiilor de azi necesare în viitor. În acest sens INACO a propus crearea laboratoarelor digitale educaţionale inteligente în şcoli, cel puţin câte un Smart Lab în fiecare judeţ din ţară în anul 2020, pe baza experienţei acumulate în acest an în construcţia primelor 4 astfel de spaţii pentru alfabetizare digitală şi tehnologică, pentru antrenarea gândirii critice şi creative”, se arată în comunicatul citat, anunță Agerpres.
De asemenea, INACO propune Guvernului crearea Grupului de Lucru pentru Economia Viitorului - GLEV - la nivelul cabinetului premierului şi la nivelul fiecărui judeţ şi municipiu, pentru a proiecta România anului 2030, regiunea sau oraşul anului 2030 şi planul de acţiuni şi investiţii necesare.
„Cel mai recent raport al competitivităţii globale, publicat de Forumul Economic Global în anul 2019, ne arată că trecerea la o economie mai ecologică şi mai echitabilă nu este doar posibilă, ci şi imperativă pentru creşterea productivităţii pe termen lung. Tehnologiile celei de-a patra revoluţii industriale ne oferă instrumentele pentru a realiza această viziune.
Schimbarea este adusă mai repede sau mai lent de factorii publici de decizie, de liderii de afaceri şi de sistemele multilaterale internaţionale care trebuie să lucreze împreună pentru a stabili o nouă direcţie mai incluzivă şi mai prietenoasă cu mediul. Multe guverne ale ţărilor cele mai competitive fac acum alegeri îndrăzneţe şi vizionare, cu ajutorul cărora să-şi conducă economiile şi societatea în ansamblu pe o traiectorie de câştig-câştig-câştig pentru creştere, prosperitate comună şi durabilitate.
Acesta este secretul economiilor cele mai competitive din lume. Proaspăta abordare 'European Green Deal' ar trebui să primească un răspuns pe măsură, sub forma 'Romanian Green Deal'", consideră Andreea Paul.