România se confruntă cu un declin demografic accentuat: „Exodul tinerilor va conduce la o populație de 14 milioane în 2050”. Avertismentul lui Mircea Geoană

Mircea Geoană. Sursa foto: Arhiva EVZ

Exodul tinerilor, la care se adaugă și declinul demografic, vor duce Romania la o populație de 14 milioane în 2050, pe o suprafața de mărimea Marii Britanii. Avertismentul vine din partea secretarului general adjunct al NATO, Mircea Geoană. El a atras atenția că acest lucru se datorează inegalităților accentuate de dezvoltare dintre regiunile țării. Geoană a precizat că, în aceste condiții, războiul din Ucraina poate reprezenta o oportunitate pentru regândirea modelului nostru economic și social.

Mircea Geoană susține că războiul din Ucraina, declanșat de Rusia poate fi declanșatorul unei energii care va duce la dezvoltarea României și a lumii democratice. El a precizat că toate aceste crize generate de invazia din Ucraina reprezintă un test al voinței și rezilienței, dar și o invitație la curaj și solidaritate.

„Acest război sângeros declanșat de Rusia nu are doar consecințe strategice si militare. Continuă să alimenteze o serie de crize economice și socio-economice, care destabilizează piețele globale și confuzează deliberat opinia publică. Războiul din Ucraina este un șoc sistemic. Este însă și o oportunitate de a regândi modelul nostru economic și social.

De a regândi lanțuri de producție și de valoare eliberate de posibilitatea șantajului de către adversarii și rivalii noștri. Războiul energetic declanșat de Rusia împotriva Europei are consecințe dincolo de prețul energiei si al inflației. Are impact asupra sectoarelor industriale consumatoare de energie, inclusiv industria îngrășămintelor. Este si un test al voinței și rezilienței noastre, dar si o invitație la solidaritate si curaj”, a declarat Mircea Geoană.

El a precizat că acest război ar putea reprezenta acel șoc declanșator al „energiilor autodepășirii” în România și în toată lumea democratică. Totodată, secretarul general adjunct al NATO a vorbit despre situația economică și politică a României, pe care a apreciat-o drept foarte bună.

România se confruntă cu un deficit de populație

România este membru al UE și al NATO dar, cu toate acestea se confruntă cu o serie de dificultăți. Peste patru milioane de români au părăsit țara și continună să plece.

„Peste 4 milioane de români și românce au părăsit și continuă să părăsească țara. Știu ca aceasta întrebare - de a rămâne sau a pleca - va frământă sau deja v-a măcinat la momentul alegerii facultății si pe mulți dintre voi. Exodul tinerilor, cuplat cu declinul demografic, vor conduce Romania la o populație de 14 milioane în 2050, pe o suprafața cât a Marii Britanii! Iar inegalitățile de dezvoltare intra-regionale și între urbanul mare și cel mic si mediul rural sunt mai accentuate decât înaintea aderării. Serviciile publice esențiale - educație, sănătate, asistenta sociala - variază masiv, în funcție de locul nașterii, starea sociala si adresa din buletin”, a explicat Mircea Geoană.

Oficialul NATO a precizat că este nevoie să ne comparăm și să avansăm la nivelul țărilor dezvoltate, să părăsim media europeană din Europa.

Continuăm să ne măsuram față de media europeana și nu față de țările avansate din Europa. Acolo, în plutonul fruntaș și nu târându-ne pe la periferia majorității clasamentelor. În acest nou moment de cotitură în istoria națiunii, acesta trebuie să fie nivelul nostru de ambiție: să ne propunem să realizăm un Salt Istoric, de la națiune în eterna dezvoltare la acela de stat dezvoltat. De la periferia, în inima Europei. De la copiii ascultători la co-decidenți ai proiectului european”, a mai precizat Mircea Geoană.