România, printre favoritele lanţurilor de supermarketuri

România ocupă locul al XV-lea în topul celor mai căutate ţări pentru expansiunea retailerilor, din EMEA.

În fruntea clasamentului se plasează Germania, urmată de Polonia şi Franţa, potrivit studiului ''How active are retailers in EMEA" lansat astazi la Cannes de către CBRE, cu ocazia târgului anual de retail, MAPIC 2010.

Aproape o cincime dintre cei 220 de retaileri chestionaţi cu privire la planurile de expansiune au declarat că intenţionează să deschidă o nouă unitate în România.

''În Top 15 ţări avute în vedere pentru expansiunea comercianţilor, România este în planurile a aproximativ 36 de retaileri, atât comercianţi ce vor continua politicile locale de expansiune, cât şi comercianţi noi în piaţă. În mod clar, politicile economice şi fiscale din 2010 şi-au pus amprenta asupra planurilor şi asupra percepţiei României ca o ţara dezirabilă pentru expansiune'', se arată în document.

Mai mult de jumătate din retailerii chestionaţi au în plan inaugurarea a peste 10 magazine în zona EMEA până la finele lui 2011, o creştere consistenţă faţa de situaţia de la sfârşitul anului 2009. Atunci, mai puţin de jumătate dintre retaileri anunţau intenţia de a deschide 5 magazine pâna la sfârşitul lui 2010.