România, pe locul 5 în UE la creşterea comenzilor industriale

România se află pe locul cinci în Uniunea Europeană (UE) după creşterea comenzilor noi în industrie înregistrată în luna august, faţă de perioada similară din 2009, potrivit datelor publicate de Eurostat.

Pe primul loc în topul creşterilor comenzilor noi în industrie din ultimul an se află Danemarca, cu o creştere de 52,9%, urmată de Letonia, cu 49,7% şi de Estonia, cu 38,3%. Pe locul al patrulea este Lituania, cu o creştere a comenzilor industriale de 35,4%, urmată de România, unde comenzile au crescut cu 35,1%. Faţă de luna august a anului trecut, în august 2010 toate statele membre au înregistrat creşteri ale comenzilor noi din industrie. Cea mai firavă revenire a avut-o Portugalia, cu o creştere de numai 9,2%, de aproape şase ori mai slabă decât creşterea înregistrată în Danemarca. Porugalia e urmată de Marea Britanie, cu o creştere de 9,9%, şi de Spania cu 12,6%.

Zona euro îşi revine mai repede

În zona euro ritmul revenirii este mai rapid decât în restul statelor membre. La nivelul tuturor statelor UE care au transmis datele către Eurostat, comenzile noi în industrie au urcat cu 22,6%, în august 2010 faţă de august 2009, iar în zona euro cu 24,4%. În luna august faţă de iulie, comenzile au crescut în 11 ţări şi au scăzut în alte 11. În medie, volumul comenzilor industriale a urcat cu 6% în UE 27 şi cu 8,1% în zona euro, în august, comparativ cu iulie.

Suedia, cea mai mare scădere România se află pe locul al nouălea, cu o creştere de 2%. Cele mai mari creşteri au fost raportate de Danemarca (21%), Italia (11,3%) şi Grecia (11,1%). În acelaşi timp, cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Ungaria (-8,6%), Irlanda (-6,2%) şi Suedia (-5,9%).