Am intrat în posesia unui act oficial care demonstrează negru pe alb incompetența sau falsa incompetență a liderilor României. Atenție, nuanțele sunt, în acest caz, extrem de fragile.
Filmul constituirii unei instituții de strict interes național - și mă refer aici la Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice și Medicinale Buzău - bate povestea vieții unei țări aflate aproape toată existența ei la mâna marilor puteri. Sau poate că doar o legitimează.
Să-i dăm curs, întru elucidare!
În toamna anului trecut, cu puțin timp înainte de alegeri, s-a dat curs, la Buzău, unui proiect pe care orice țară civilizată îl dezvoltă și-l protejează cu dinții: o bancă de semințe. Ce înseamnă, concret, această bancă, numită și bancă de gene?
Bancă de gene exclusiv pentru trandafiri!
Ea strânge, selectează, ameliorează și pune la dispoziția cultivatorilor locali zestrea genetică (de semințe) a unui popor, pentru a nu mai cumpăra de la alții și a deveni astfel piață de desfacere nu doar pentru semințe, ci și pentru îngrășăminte, tratamente chimice etc. Toate semințele strânse în sute sau poate mii de ani dintr-un areal, pentru a nu se risipi, înstrăina, pierde trebuie însă conservate în condiții tehnologice raportate la nivelul secolului XXI.
Avem o astfel de întreprindere la Suceva, insignifiantă dacă o raportăm la teritoriul României. Trebuie spus că și eventuala completare a muncii cercetătorilor de acolo cu truda celor de la Buzău ar fi insuficientă. De ce? Pentru simplul motiv că este imposibil să te ocupi exemplar, într-un singur loc, și de legume, și de flori, și de plantele aromatice, și de cele medicinale. Pentru Dumnezeu, Spania are o bancă de gene exclusiv pentru trandafiri!
Dar să revin la filmul constituirii acestui organism.
Un habarnist în locul unui specialist
A fost, spuneam, înființată la Buzău, în toamna anului trecut, o astfel de bancă. La nivel local, oamenii s-au organizat. Au pus la dispoziție terenuri, infrastructură, resurse umane etc. Nu mai era nevoie decât de avizul Ministerului Agriculturii pentru demararea activității propriu-zise.
Care, culmea!, n-a mai venit. Mai mult, inițiatorul proiectului și singurul om capabil să acopere o asemenea pasionantă îndeletnicire, cercetătorul Costel Vânătoru, a fost îndepărtat de la cârma instituției abia schițate pe hârtie la ordin politic și înlocuit cu un habarnist care și-a recunoscut în scurt timp incompetența în domeniu.
O utopie
Aiureala a fost taxată în stradă, prin proteste locale, și evidențiată în presa centrală, în special de Evenimentul zilei, publicația care a dat tonul anchetelor.
Speriați, aventurierii care fac politică au dat înapoi. L-au repus în funcție pe Vânătoru și cu asta, basta anul 2019!
Doar că, (re)instalat director al Băncii de Gene de la Buzău, Costel Vânătoru a realizat repede că mutarea politică a fost doar un pas înainte fals. Nu i s-a aprobat nicio angajare. O lună, două, trei. Utopia în care se transformase acest proiect de utilitate publică începea să prindă iz și crustă putredă.
Directorul, singurul angajat
De ce nu s-a aprobat începerea activității? Aici intrăm pe un teren instabil. Se vorbește de mize imense, de bani mulți pompați de companii străine în campaniști neaoși, care preferă câștigul personal rapid în dauna intereselor de țară. Nu m-ar mira.
Cert e că și în prezent - și vom dovedi cu acte - Banca de Semințe de la Buzău este singura instituție mare din țară (ca să nu spun/scriu din lume) cu un singur angajat: directorul! România, te iubesc!, cum ne place să auzim pe la TV.
Răspunsul viclean de la minister
Precipitat și năuc, debusolat pe viață, cercetătorul Costel Vânătoru a compus și trimis jalbe la București. Toată iarna! Că doar nu se apuca de plantat, selectat, ameliorat plante!
Răspunsul, proptit de ministrul Agriculturii în plină pandemie, a venit spășit și viclean la sfârșitul lui aprilie: „Domeniul de activitate al Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău este unul din domeniile prioritare ale agriculturii românești. În contextul actual, când activitatea economică (…) este puternic afectată de efectele răspândirii infecțiilor generate de noul corona virus, iar resursele sunt concentrate pe domenii ca sănătate, asigurări sociale, securitate națională, ocuparea posturilor vacante la nivelul instituțiilor publice este, în mare parte, amânată. Astfel, în prezent, solicitarea dumneavoastră de ocupare a unor posturi vacante nu poate fi aprobată”.
Altă primăvară, altă ratare
Acoperirea perfectă. Resursele naționale mergeau către spitale, știm bine, unde doctorii nu aveau nici măcar măști de protecție. Nu insist, e alt subiect.
Și, totuși, până când vor fi blocate angajările la Banca de Gene de la Buzău? România mai trebuie să și muncească, nu? Să nu scăpăm, Doamne, iartă-mă!, că mă pregăteam să trag o înjurătură, de Covid și să pierim de foame. Sau te pomenești că ne vom îndatora până la mântuire generoșilor străini și așa vom supraviețui?
Urmează un interviu „care pe care”
Amărăciunea singurului director de instituție de stat fără niciun om în subordine trădează disperarea cercetătorului: „Păcat că acest proiect s-a blocat în politică. A venit primăvara, a trecut primăvara și s-au ratat momente importante. N-am cultivat nimic. Ar fi fost o treabă bună dacă reușeam să dăm drumul angajărilor. Am fi pornit cu dreptul. Dar așa… Mai trece un an în care punem în pământ, pe bani grei, semințele altora...”
Stați cu ochii pe evz.ro! Vom publica, zilele acestea, un interviu devastator legat de acest subiect delicat.