VIITORUL politicii din România și-a dat întâlnire la MANELE. SENATORUL a făcut SPECTACOL pe versuri CELEBRE

Viitorul politicii românești nu oferă nicio rază de speranță, evenimentele care i-au având în centrul atenției pe tinerii din politica autohtonă, fie că a fost vorba de social-democrați sau liberali, au fost negative. Ultimul care s-a afișat într-un mod care va avea efecte nedorite asupra carierei sale este unul dintre cei de la care se așteaptă marea schimbare în viitor.

Tânărul PNL-ist Adrian Chiran și-a sărbătorit ziua de naștere împreună cu brigada lui de primari. Cancan.ro susține că a rezultat o mega-paranghelie cu manele, unde s-au cosumat zeci de litri de vin și alte băuturi, până aproape de dimineață.

Adrian Chiran este președintele TNL – Giurgiu, vicepreședinte al PNL – Giurgiu și vicepreședinte al TNL, la nivel național. La o vârstă fragedă s-a impus printre “grei”, iar specialiștii i-au prevăzut un viitor măreț pe plan politic. Tânărul originar din Giurgiu a împlinit, recent, 20 de ani. Și, în weekend, a organizat o petrecere de excepție. De unde nu au lipsit manelele, mai menționează sursa citată.

Adrian Chiran a fost sufletul petrecerii, însă modul în care a ales să se manifeste lasă în rândul liberalilor bătrâni dezamăgire și regrete pentru alegerea făcută. Președintele TNL-Giurgiu a făcut un spectacol de zile mari în localul unde a avut loc dezmățul. A dat zeci de dedicații și nu s-a despărțit nicio clipă de lăutarii responsabili cu întreținerea atmosferei.

Interesant este și modul în care petrecăreții se alintau. La petrecere, Adrian Chirian s-a autointitulat “senatorul”, iar alți colegii din organizația de tineret a PNL Giurgiu erau alintați  “primari”. ”Lupii tineri” ai opoziției au avut și un refren preferat, pe care lăutarii l-au strigat din toți plămânii. “Dau cu zarul 6-5, n-am nevoie de servici”, au fost cuvintele care i-au adus pe junii politicieni în pragul extazului. 

Deși este foarte tânăr, Adrian Chiran s-a impus printre persoanele cu greutate din PNL. ”Senatorul” a legat o relație de prietenie cu Ludovic Orban, nimeni altul decât președintele partidului. De asemenea, boss-ul TNL – Giurgiu este foarte apropiat inclusiv de Sorin Cîțu, vicepreședintele PNL. Mara Mareș, liderul TNL, este o altă persoană importantă din cadrul organizației cu care Adrian Chiran are o legătură aparte.