Scriam în numărul anterior că decizia de a interzice trecerea prin spațiul aerian al României a avionului cu vicepremierul unei țări membre a ONU e o decizie de o gravitate ieşită din comun în contextul legilor internaţionale şi, mai ales, în contextul implicaţilor pe care le-ar putea avea această decizie asupra relaţiilor României cu ţara respectivă.
Cu atît mai gravă e această decizie cu cît vicepremierul interzis era Dimitri Rogozin, vicepremier al Federaţiei Ruse.
Cine a luat această decizie şi în temeiul căror legi era normal, era obligatoriu să ajungă la cunoştinţa opiniei publice prin intermediul unui Comunicat.
Un timp după ce-am aflat de interzicere nu de la cei plătiți de noi să fie transparenți, ci de la Dmitri Rogozin, ne-am întrebat cine a dat ordin și temeiul căror legi internaționale.
Duminică seara, misterul s-a spulberat.
Decizia a fost luată de Victor Ponta.
În ce calitate?
Ţineţi-vă bine!
Potrivit declaraţiei sale, în calitate de Comandant Suprem:
„Victor Ponta: Deci în primul rînd noi nu am avut comandant suprem şi oricum nu avem. Avem un personaj care cu doamna Udrea umblă prin ţară. Din acest punct de vedere, am gestionat la nivelul Ministerului de Externe şi al celorlalte ministere şi am gestionat, din punctul meu de vedere – şi le-am spus miniştrilor şi celorlalţi exact cum trebuia să procedăm, şi anume, respectînd angajamentele pe care România le are – şi angajamentele sînt foarte clare: o persoană aflată pe lista neagră, cum este Dmitri Rogozin, şi nu era doar el, mai era încă un deputat al Dumei, nu are voie nici să intre în România, nici să tranziteze România, motiv pentru care îi interzicem inclusiv trecerea prin spaţiul aerian. (…)
Am văzut noi declaraţii, că ne-a pus America… Nu ne-a pus nici o Americă! Noi vrem să fim cu SUA, cu Europa, ne-am făcut foarte bine treaba şi asta e! Am acţionat eu ca şi comandat suprem, dacă comandatul suprem era ocupat cu altceva, mi-am făcut eu această datorie.
Realizator: Este adevărat. Ca să spun aşa, sînteţi şeful operativ al ministrului de externe şi al ministrului apărării şi al ministrului transporturilor şi mă gîndesc că vor mai urma astfel de provocări ale Rusiei.
Victor Ponta: Domnule Tudor, gîndiţi-vă că lucrurile puteau degenera.
Realizator: Sigur.
Victor Ponta: Gîndiţi-vă că puteam cere avioanelor de vînătoare româneşti să ia o decizie.“
Realizatorul e Radu Tudor, unul dintre băieţii de prăvălie ai lui Dan Voiculescu. Radu Tudor se iscăleşte analist militar. Păi dacă e analist militar, cum de nu i-a pus lui Victor Ponta o întrebare normală, ţinînd nu de analistul militar, ci de insul alfabetizat:
De cînd și pînă cînd România postdecembristă are Comandant Suprem, știu fiind că fostul a sfîrșit la Tîrgoviște?
Ar fi trebuit să-l întrebe omul lui Dan Voiculescu şi alte lucruri pe Victor Ponta, cum ar fi, de exemplu:
În ce temei constituţional a fost cît pe-aici să ridice avioanele militare pentru a acționa împotriva avionului rusesc?
În temeiul căror legi internaţionale a interzis zborul lui Rogozin?
Sigur, nu mă așteptam ca Radu Tudor să-l întrebe pe Victor Ponta dacă a făcut recent vreun control ginecologic, pentru că numai unul care nu l-a făcut se poate precipita la un post tv pentru a se făli că în week-end s-a jucat cu un conflict violent cu Rusia.
Aceste întrebări n-ar fi exprimat o poziţie anume față de interlocutor. Aceste întrebări erau cerute de minima deontologie. De unde deontologie la o slugă a lui Felix? Gîndul că-l are în faţă pe aliatul Patronului l-a paralizat pe Radu Tudor în asemenea proporţii că în afara unor îngînări gen Sigur, Desigur și Să trăiți! alte sunete n-a mai putut scoate.
Aşadar, Victor Ponta a fost sîmbătă şi duminică ceva despre care Constituţia României postdecembriste nu suflă un cuvînt:
Comandant suprem, ca Nicolae Ceauşescu.
Asumîndu-şi această funcţie inexistentă, el a ordonat ca zborul avionului lui Dimitri Rogozin să fie interzis, şi, incredibil! cum el însuşi dezvăluie, a fost cît pe aci să ridice avioanele de vînătoare împotriva avionului.
Constituţia spune însă că avioanele de vînătoare, militare fiind, nu pot fi ridicate împotriva unui avion străin decît la ordinul lui Traian Băsescu.
Din spusele lui Victor Ponta rezultă că Preşedintele României nici măcar n-a fost informat.
Preşedintele României era însă în viaţă. Şi chiar dacă n-ar fi putut să-şi exercite prerogativele, potrivit Constituţiei, cel care-i ia locul e preşedintele Senatului şi nu primul ministru.
Aşadar, România a cunoscut o întîmplare de Republica Centraafricană: şeful Guvernului, din tribul PSD, şi-a asumat cu de la sine putere prerogativele preşedintelui, din alt trib.
Luni, la Gîndul Live, Traian Băsescu a făcut o dezvăluire senzaţională:
Decizia luată de Victor Ponta e una din proprie inițiativă. Ea n-are nici o legătură cu sancţiunile impuse de UE Federaţiei Ruse.
„Realizator: Dar situaţia care a declanşat practic acest schimb de replici este una serioasă, cel puţin din ceea ce a prezentat Dimitri Rogozin la un moment dat, închiderea spaţiului aerian pentru vicepremierul rus, s-a aflat pe lista de sancţiuni, de oameni sancţionaţi de UE.
Traian Băsescu: Dacă aţi observat, eu nu am abordat oficial problema acestei întîmplări, pentru că nu sînt în măsură să am analiza proprie. Mi se pare complicat şi acest lucru cu atît mai mult cu cît am participat la Consiliul European, în care s-au stabilit sancţiuni. Nu ştiu dacă această măsură face parte din… Nu pot aprecia dacă măsura de interdicţie de survol face parte din pachetul II de sancţiuni, aşa cum le-a ordonat Consiliul European sau ne aflăm deja în pachetul II de sancţiuni, pentru că mi-aş imagine următorul lucru: Rogozin la bordul unei aeronave Aeroflot, în drum către o ţară…“
Să recapitulăm pentru a se înțelege mai bine incredibilul situației.
Asumîndu-și cu de la sine putere funcția inexistentă de Comandant Suprem, fără a-l consulta pe Președinte, cel care, în calitate de șef al CSAT, răspunde de siguranța națională, premierul Victor Ponta angajează România într-un conflict fățiș cu Federația Rusă, interzicînd zborul unui avion cu un demnitar rus prin spațiul nostru aerian, de parcă acest spațiu era al lui tata socru, precum terenurile agricole.
De ce s-a comportat astfel Victor Ponta?
Pentru a contrazice imaginea de iresponsabil vesel.
Nu, el nu e iresponsabil vesel.
E un iresponsabil periculos.
Care, culmea! vrea să ajungă președintele României!
N.B. Surprinzătoare, ca să nu-i spun altfel, atitudinea lui Traian Băsescu față de o asemenea iresponsabilitate.
Deosebit de dur cînd a fost vorba de prostioare comise de Victor Ponta, Traian Băsescu a părut împăcat cu gîndul că, substituindu-se președintelui în chip anticonstituțional, premierul era cît pe aici să ne vîre în război cu Federația rusă.