Una dintre tabletele lui Arghezi are drept leitmotiv sintagma: Vino să mă păcăleşti! Cel care lansează chemarea asta duioasă e alegătorul român. Cel chemat e politicianul. Potrivit lui Tudor Arghezi, politicianul român din vremea sa n-are altă stare decît grija de a-l păcăli pe alegător.

Tudor Arghezi îşi trage izvorul tabletei din realitatea politică dintre cele două războaie mondiale.

Politicianul român al vremii sale îl păcălea pe alegător prin făgăduieli electorale desfrînate, uitate chiar din dimineaţa zilei în care se ştiau rezultatele scrutinului.

Dacă ar fi trăit pînă în zilele noastre, Tudor Arghezi ar fi inclus în arsenalul politicii de păcălire a electoratului o armă de ultimă oră:

Teatrul pe care-l joacă politicienii, de aia porecliţi şi actori politici, pentru a-i păcăli pe alegători.

Un moment de excepţie în Istoria teatrului politic postdecembrist îl constituie, nu mai încape vorbă, faimoasa scenă a plînsului lui Traian Băsescu din 2 octombrie  2004, cînd Teodor Stolojan a renuţat să mai candideze la Preşedinţie în favoarea lui Traian Băsescu, pînă-n acel moment candidat la funcţia de premier al Alianţei DA.

Un text postat pe facebook vineri 4 aprilie 2014 de Victor Ponta a fost întors pe toate feţele de ziare şi la televiziuni, mai ceva decît Declaraţia de Independenţă a Americii.

Motivul de esenţă al acestui interes ieşit din comun pentru o însăilare pe facebook trimite la finalul textului:

”În noiembrie, după ce cîştigăm această ultimă şi vitală bătălie, mă voi putea declara mulţumit de ce am realizat! Şi atunci îmi doresc să las locul în politică altora, mai tineri şi mai puţin marcaţi de regimul oribil al ultimilor ani. Iar eu îmi propun să recuperez cît voi putea de mult din timpul pe care în ultimii 13 ani NU l-am dat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa mea.“

Practicînd ruperea din context sau, mai degrabă, fixarea exclusivă, din lene şi din prostie, asupra acestui final, presa noastră liberă şi independentă şi-a bătut capul să tălmăcească rîndurile de mai sus din perspectiva angajării lui Victor Ponta în cursa pentru Preşedinţie.

Unii au zis că finalul lăsa să se înţeleagă că Victor Ponta nu va candida. Alţii, dimpotrivă, au descoperit în acest final decizia de a candida.

După opinia mea, Victor Ponta va candida.

Dacă vrea să mai rămînă în cărţi după noiembrie 2014 trebuie să candideze.

Oricine ar ajunge preşedinte, va fi un pericol pentru postul de premier al lui Victor Ponta şi, prin asta, pentru cariera sa politică viitoare.

Sigur că aşa va fi, dar şi obişnuit să abordez cu seriozitate intervenţiile publice ale contemporanilor mei, eu nu m-am rezumat la final. Am văzut în acest final o parte componentă a întregului text. A unui text care ţine de ceea ce defineam mai sus drept Teatrul politic, instrument al păcălirii electoratului.

Teatru politic înseamnă acţiunea prin care, într-un anume moment, un politician vrea să impresioneze publicul prin asumarea unui anume rol. Plîngînd în 2 octombrie  2004, Traian Băsescu a ţinut să contracareze posibila campanie a adversarilor săi de reamintire a făgăduielii că nu-i va părăsi pe bucureşteni. În timpul campaniei pentru locale din 200,  lui Traian Băsescu i se reproşase că va lăsa primăria pentru a se avînta în lupta pentru Preşedinţie. La aceste atacuri, Traian Băsescu a răspuns jurînd că nu-i va părăsi pe bucureşteni.

Plînsul din momentul transferului de candidatură avea menirea de a convinge electoratul că el, Traian Băsescu n-a avut încotro. Retragerea prietenului Stolo îl obliga să se sacrifice.

La vremea respectivă, am încercat, în ziare şi la televiziuni, să avertizez c-a fost vorba de un teatru politic.

Am eşuat lamentabil:

De ce?

Pentru că Traian Băsescu, întemeietorul Teatrului politic în România postdecembristă, e un actor desăvîrşit.

Cînd îşi asumă un rol,  ca toţi marii actori, Traian Băsescu îl joacă perfect,  pentru că e sincer în trăirea sa actoricească. Pentru a nu lăsa o clipă impresia de teatru, de făcătură, o altă condiţie, îndeplinită cu brio de Traian Băsescu, e aceea de a-şi asuma, dintre ofertele echipei de campanie, doar acele roluri pe care el le simte ca adevărate.

Indiscutabil, postarea de pe facebook ne propune un Victor Ponta interpretînd un rol de teatru politic. Scopul intervenţiei îl constituie transmiterea unui Mesaj de îmbărbătare baronilor locali, anchetaţi de DNA şi dezvăluiţi de presa independentă, că tot ceea ce el, Victor Ponta, consideră un calvar pentru PSD  va lua sfîrşit odată cu cucerirea de către PSD a redutei numite Preşedinţia României:

„Trebuie să punem capăt tranziţiei de la societatea comunistă (cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani) spre o ţară europeană, cu oameni mai liniştiţi si mai demni, guvernaţi de valori si obiective comune, nu de frica de mascaţi şi de linşajul public din partea unor jurnalişti fascisto-comunistoizi!”

Atît de importantă va fi bătălia pentru Preşedinţie încît chiar el, Victor Ponta, dacă o cîştigă PSD, va considera că şi-a făcut datoria şi va putea să se retragă.

Textul se vrea astfel un soi de Îndemn adresat de comandant oştilor în derivă ale PSD-ului: Mai răbdaţi puţin – nu fără a înceta lupta, dimpotrivă intensificînd-o pînă în noiembrie 2014, cînd vom cîştiga Preşedinţia.

În acel moment, vă promit eu – veţi scăpa de Justiţie (cea care trimite mascaţi) şi de presa liberă (cea care dă în gît pe PSD-işti).

Victor Ponta a declarat c-a scris textul în dimineaţa de 4 aprilie 2014 în timp ce mergea la Sebeş.

Avînd în vedere că Victor Ponta nu poate semna un altfel de text decît cel făcut de alţii (potrivit esenţei sale de Plagiator),  sînt sigur că textul i-a fost făcut de echipa de campanie.

Aceeaşi echipă l-a convins să-şi asume rolul din text:

Cel al unui personaj politic de excepţie, cu împlini măreţe în deceniile de cînt se află în fruntea țării,  în genul lui Carol al II-lea, care-şi priveşte, din piscurile finalului de carieră, uriaşele realizări ca politician politic.

Un altul în locul lui – Traian Băsescu, de exemplu – le-ar fi dat celor din echipă cu textul în cap.

Pentru că textul e o făcătură de la un capăt la altul, propunîndu-i lui Victor Ponta să joace un rol contrazis de cele mai elementare date ale realităţii. Să semnezi un text în care priveşti cei 10 ani de cînd Adrian Năstase ţi-a dat un post de cărător de oală de noapte, ani în care n-ai făcut nimic deosebit (pînă şi postul de preşedinte de partid i-a fost făcut cadou de Traian Băsescu şi de Structuri), în care ai ajuns premier graţie sprijinului dat de PNL-ul lui Crin Antonescu, în care ai făcut sluj la Dan Voiculescu, deşi acesta l-a trădat pe Adrian Năstase, înseamnă a interpreta un rol care, vorba lui Caragiale, nu te prinde.

S-a văzut şi-n acest caz marea slăbiciune care-l încearcă pe Victor Ponta.

Ca şi Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta e un politician făcut şi nu născut.

Mult mai grav, spre deosebire de cei doi, n-a ajuns şeful de azi prin forţe proprii, ci în postura de marionetă împinsă în faţă.

Absența înzestrării pentru politică îl face pe Victor Ponta, spre deosebire de Traian Băsescu, să accepte toate rolurile închipuite pentru el de echipa de campanie.

Politicianul înnăscut (Traian Băsescu e un exemplu) acceptă doar ceea ce instinctul lui îi spune că i se potrivește.