CEDO sancționat aspru Ministerul Apărării Naționale (MApN) după ce a discriminat o tânără care visa să devină medic militar. Instituția este nevoită să achite o sumă uriașă de bani din cauza acțiunilor sale.
Elena Moraru, o tânără care voia să devină medic militar, a fost discriminată de MApN, iar CEDO a condamnat România. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu își explică de ce fata nu a primit șanse.
În 2018, Elena Moraru (23 de ani) a început procesul de înscriere în Armata Română. Tânăra voia să devină medic militar și a aplicat la două universități din România care ofereau un program de studii de medicină militară. Ea a mers și la un examen fizic la Spitalul Militar de Urgență Pitești din Pitești.
Înălțimea și greutatea ei – 1,5 metri și 44 de kilograme – nu au îndeplinit un prag stabilit de Ministerul Apărării Naționale (MApN), iar tânăra nu a fost acceptată. Autoritățile române au declarat că specialistul trebuie să poată să care un soldat, care cântărește în jur de 57 de kilograme și că aceasta nu va avea nicio șansă.
Tânăra a făcut apel la instanță, argumentând că cerințele privind înălțimea și greutatea sunt discriminatorii. Într-un caz similar din Grecia, CEDO stabilea că o înălțime minimă stabilită de forțele elene este ilegală și că femeile trebuie să aibă drepturi egale cu bărbații.
MApN, acuzat de discriminare
Cu toate astea, statul român a declarat că standardele sale de înălțime și greutate sunt stabilite diferit pentru bărbați și pentru femei, ținând cont de dimensiunea în general mai mică a femeilor. Instanța CEDO i-a dat dreptate Elenei Moraru, iar MApN a fost acuzat de discriminare.
CEDO a declarat că MApN nu are un motiv bine întemeiat pentru a o refuza pe tânără.„Autoritățile interne nu au prezentat nicio justificare rezonabilă și obiectivă pentru dezavantajul cu care se confruntă solicitantul în procesul de admitere la medicina militară”, a scris completul format din șapte judecători ai forului de la Strasbourg, notează Courthouse News Service.
În 2020, autoritățile au decis să nu se mai țină cont de înălțime la admitere, iar CEDO a stabilit ca România să achite despăgubiri de 7.500 de euro Elenei Moraru pentru situația jenantă în care a fost pusă.