România, invidiată de toate țările UE. Mai ieftină decât oriunde în Europa

Pâinea, care este unul dintre alimentele de bază ale românilor este, potrivit ultimelor date ale Eurostat, cea ma ieftină din țările Uniunii Europene.

Cele mai mari prețuri la pâine și cereale sunt în Danemarca (+51% peste nivelul UE), Austria (+33%), Luxemburg şi Finlanda (+25%), conform datelor pe 2019 publicate luni de Eurostat.

Pe de altă parte, cele mai mici prețuri sunt înregistrate în România (cu 47% sub nivelul din UE), Bulgaria (minus 35%) și Polonia (minus 30%).

Chiar și comparative cu alte state din Balcani, care nu sunt membre ale Uniunii Europene, precum Macedonia de Nord, Albania, Serbia şi Bosnia Herţegovina, în România preţurile la pâine sunt mai mici.

Țara noastră are cele mai mici preţuri la pâine din toate cele 37 de state analizate de Eurostat.

Potrivit statisticii scoasă în spațiul mass-media de către Eurostat, chiar și la prețul medicamentelor stăm sub nivelul multor state ale UE.

Procedura de reducere a preţurilor a fost finalizată, fiind purtate discuţii atât cu CE şi FMI, cât şi cu producătorii şi distribuitorii de medicamente pentru acest lucru.

De asemenea, românii plătesc în continuare cele mai mici prețuri și pentru alimente și băuturi non-alcoolice la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor Eurostat.

O analiză privind evoluția din 2019 a prețurilor pentru un coș comparabil de alimente și băuturi non-alcoolice relevă că România rămâne statul cu cele mai mici prețuri, acestea fiind cu 34% sub media UE.

Prețurile au stagnat comparativ cu anul trecut. La polul opus, danezii plătesc cele mai piperate prețuri, cu 29% peste media UE, urmată de Luxemburg și Austria, ambele cu prețuri mai mari cu 24% decât media la nivelul blocului comunitar.

Coșul de alimente include, printre altele, pâine și cereale, carne, pește, lapte, brânză, ouă, ulei, fructe și legume, precum și băuturi non-alcoolice.

Alături de România, pe lista statelor cu prețuri semnificativ sub media UE se mai află Polonia (70% din media UE), Bulgaria (78%), Lituania (82%) și Ungaria (85%). În ceea ce privește băuturile alcoolice și tutunul, Bulgaria are cele mai mici prețuri (cu 38% sub media europeană), urmată de Polonia (36% sub medie) și România și Ungaria (ambele cu 35% sub medie). Prețurile la restaurante și hoteluri sunt cele mai scăzute în Bulgaria (cu 55% sub media UE) și România (46% sub medie), statele cu cele mai ridicate prețuri fiind Danemarca (59% peste medie) și Suedia și Finlanda (ambele cu 33% peste medie).

Îmbrăcămintea este cu 28% mai ieftină în România comparativ cu media UE, în timp ce electronicele sunt doar cu 3% mai ieftine, potrivit agerpres.ro