România, gata să primească migranți din Afganistan. Condițiile impuse de autoritățile de la București

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a afirmat, luni, că România are capacitatea de a primi migranţi, dar cu condiţia ca verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român.

"Pe componenta de migraţie. Noi, ştiţi foarte bine, avem două centre de custodie, unde avem peste 200 de locuri, sub 60% este gradul de ocupare. Vorbim de centre în regim închis. Avem şase centre de azil. Aceste centre de azil au o capacitate normală de funcţionare de 1.100 de locuri, Astăzi sunt disponibile 751 de locuri, pentru că în două centre încă sunt lucrări de reabilitare, iar în cele şase centre avem 496 de migranţi", a declarat Lucian Bode.

Ministrul a adăugat că România este pregătită să primească migranţi din Afganistan, dar cu condiţia ca verificările să fie făcute de statul român.

Verificările migranților din Afganistan, realizate de statul român

"Suntem pregătiţi să primim în aceste centre colaboratori ale structurilor noastre, suntem pregătiţi să primim în aceste centre persoane aflate în risc iminent. Şi aici mă refer la jurnalişti, la magistraţi. Suntem pregătiţi să primim studenţi care beneficiază de burse în România şi în general persoane aflate într-un pericol iminent în Afganistan. Cu o singură condiţie, verificările să fie realizate de structurile de securitate ale statului român.

Facem aceste analize pe tot ceea ce înseamnă componenta naţională şi, în acelaşi timp, sunt convins că mâine, în Consiliul extraordinar JAI, vom adopta o declaraţie comună în care vom prezenta statelor membre abordarea comună a tuturor statelor membre. România are capacitate de a primi migranţi, dar condiţionat. În ceea ce priveşte oprirea la frontieră a fluxurilor de migranţi, România se află pe ruta de tranzit a Balcanilor de vest", a spus ministrul Afacerilor Interne.

Lucian Bode a mai precizat că, de la 1 ianuarie şi până în prezent, în România au încercat să intre aproximativ 47.000 de migranţi - 10.000 au fost depistaţi în interiorul graniţelor ţării, la intrare sau încercând să iasă din România, iar 37.000 au fost întorşi la frontieră.