România, furată amical

Un meci în care nici tricolorii, nici turcii n-au avut chef de fotbal a fost decis de un penalty făcut cadou gazdelor.

Naţionala de fotbal a României a încercat aseară să-şi tureze motoarele la Istanbul, în partida de verificare susţinută contra Turciei, la trei săptămâni distanţă de startul campaniei de calificare la Campionatul European din 2012 (pe 3 septembrie, la Piatra-Neamţ, tricolorii vor înfrunta Albania).

"Ienicerii" au învins cu 2-0, golurile fiind marcate în ultimele 10 minute. Prima reuşită le-a fost făcut cadou gazdelor de arbitrul de centru Milorad Mazici. "Fluieraşul" sârb a dictat un penalty inventat, după o intervenţie corectă a lui Răzvan Cociş în suprafaţa de pedeapsă.

Întâlnirea n-a avut ritm, naţionala noastră evoluând fără dezinvoltură, cu frica de a nu pierde, jucătorii fiind parcă speriaţi de perspectiva că ar putea fi iarăşi criticaţi. Momentele bune ale României s-au ivit după pauză.

Confruntarea de la Istanbul, care a fost cea de-a 609-a partidă din palmaresul tricolorilor, s-a disputat într-o atmosferă dezolantă. Turcii n-au fost interesaţi de meciul propriei reprezentative, care a marcat debutul antrenorului olandez Guus Hiddink, şi au venit în număr mic la stadion.

Marica, trecut în rezervă

Răzvan Lucescu a început meciul de pe stadionul "Şukru Saracoglu" fără Ciprian Marica în primul 11. Locul atacantului de la Stuttgart (autor a 12 goluri pentru prima reprezentativă) a fost luat de Marius Bilaşco, vârful de atac al vicecampioanei României, Unirea Urziceni. "Bilă" a şi avut singura ocazie de gol a tricolorilor în prima repriză (a reluat cu capul, nemarcat, de la cinci metri, din zonă centrală, dar mingea a nimerit un adversar). Marica a intrat în teren după pauză.

"Voi pleca de la Unirea Urziceni, dacă n-o să-mi primesc banii (n.r. - la Unirea sunt întârzieri de patru luni la plata salariilor), ce să fac? Deocamdată, nu ştiu exact ce voi face în viitor, la ce echipă voi juca", comenta deunăzi Marius Bilaşco.

Unirea Urziceni se află pe marginea prăpastiei, în pragul desfiinţării, patronul Dumitru Bucşaru nedorind să mai investească pentru a menţine echipa pe linia de plutire. Misteriosul afacerist ialomiţean este decis să vândă cei mai buni jucători, iar pe Bilaşco îl evaluează la un milion de euro. TURCIA - ROMÂNIA 2-0 Marcatori: Emre (83 - penalty), Arda Turan (86)

Turcia: Volkan 5, Gonul 5, Servet 6, Balta 5, Köybaşi 6, M. Aurelio 5 (70, Selciuk 5), Emre 5, Hamit Altintop 5 (70, Şerkan 5), Nuri Sahin 6 (46, Kazim 6), Arda Turan 7 (89, Nihat), Mevlut 5 (46, Tuncay 4). Antrenor: Guus Hiddink

România: Lobonţ 5, Dănănae 4, Tamaş 5, Chivu 6 (61, Galamaz 5), Raţ 6, Cociş 4, M. Rădoi 6, G. Florescu 5, Deac 5 (77, Nicoliţă; 89, Cr. Tănase), Bilaşco 6 (51, Marica 6), D. Niculae 7. Antrenor: Răzvan Lucescu

Arbitri: M. Mazici 3 - I. Radojcici 5, N. Tomicici 5 (toţi din Serbia); Stadion: "Şukru Saracoglu" - Istanbul; Spectatori: 8.000