România a exportat, în primele nouă luni din acest an, produse agroalimentare de aproape patru miliarde de euro - un record al ultimilor 20 de ani - în timp ce excedentul comercial a depăşit 349 de milioane de euro la finele lunii septembrie, potrivit datelor furnizate pentru Agerpres de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
"În perioada ianuarie - septembrie 2014, exporturile României de produse agroalimentare au fost în valoare totală de 3,902 miliarde de euro, în creştere cu 11,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2013, importurile înregistrând o uşoară creştere cu 1,3% în perioada menţionată, până la 3,553 miliarde de euro", arată datele statistice ale MADR.
În aceste condiţii, excedentul comercial al schimburilor de produse agroalimentare din primele nouă luni ale anului 2014 a fost de 349,6 milioane de euro, mai mare cu 346,3 milioane de euro faţă de rezultatul obţinut în aceeaşi perioadă a anului trecut, când soldul balanţei comerciale a fost de numai 3,3 milioane de euro.
Principalul produs exportat în primele nouă luni a fost grâul, unde livrările externe au însumat 773,7 milioane de euro, pentru o cantitate de peste patru milioane de tone, fiind urmat de ţigările de foi şi ţigarete, cu 499,6 milioane de euro (29.700 tone), şi de porumb, care a adus încasări de 394,2 milioane de euro pentru 1,493 milioane tone.
Faţă de primele nouă luni din 2013, au scăzut exporturile de seminţe şi ulei de floarea-soarelui, cu 74 milioane euro, şi, respectiv, cu 26,4 milioane de euro, cele de carne de pasăre, cu 13,4 milioane de euro, şi la orz, produs la care încasările au fost mai mici cu 11,9 milioane de euro, deşi volumul total exportat a fost mai mare cu 128.400 tone.
Potrivit datelor MADR, România a obţinut venituri suplimentare la majoritatea grupelor de produse agroalimentare exportate, însă topul a fost dominat de seminţele de rapiţă (+145,6 milioane de euro), ţigări (+121,3 milioane de euro), grâu (+90,5 milioane euro), porumb (+38,9 milioane de euro), animale vii din specia ovine sau caprine (+31,7 milioane euro) şi nuci (+21,7 milioane euro).
Sursa: Agerpres