România, desființată de un site turistic. Acesta expune 37 de motive pentru care turiștii străini ar trebui să ocolească țara noastră

”Crezi că România este o țară frumoasă? Cine te-a mințit?! Să nu mergi niciodată acolo ca e de rahat..”, scrie siteul care însă alătură aceastei expuneri negativă imagini de o frumusețe copleșitoare a plaiurilor mioritice.

„Nu te aștepta să te îndrăgostești de locul ăsta pentru că este banal și neinteresant”, le spune investtravel.ro cititorilor săi. Materialul cu numeroase imagini de pe acest site conține, într-adevăr, 37 de motive pentru care nu ar merita să vii ca turist în România fiind, de fapt, un pamflet sau un mod inedit de a face reclamă României. Mănăstirile din Bucovina, Peleșul , Coloana Infinitului, Casa Poporului, paradisiacele peisaje rurale ale României sau îndeletnicirile tradiționale sunt prezentate negativ, special, pentru a stârni atenția. Iar după ce într-o primă fază și se strânge inima, oftezi a ușurare pentru că îți dai seama că turiștii au toate motivele din lume să vină în România.