Discrepanţele regionale sunt foarte mari în România, fiind un raport de 1 la 5 între cel mai bogat şi cel mai sărac judeţ, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, într-o conferinţă de presă.
"Noi am avut o creştere economică bazată în totalitate pe consum. 4,8% creştere economică anul trecut, din care contribuţia consumului 4,9%, iar contribuţia investiţiilor - zero. Fără niciun fel de investiţii noi am crescut anul trecut cu 4,8%. Lucrul acesta ar trebui să ne dea foarte mult de gândit şi să ne întrebăm cât de sustenabilă este creşterea noastră atât de mare. Industria a crescut anul trecut cu 1,7% când economia a crescut cu 4,8%. Această creştere a consumului este generată de creşterile de venituri foarte rapide. Fondul de salarii în economie creşte foarte rapid. Creşterile de salarii sunt foarte rapide, sentimentul consumatorului s-a îmbunătăţit masiv. Avem discrepanţe regionale foarte mari şi, aceasta, în contextul în care discutăm de o Europă cu două viteze", a spus Dumitru.
El a precizat că ar trebui să se discute despre România cu mai multe viteze în interiorul ei.
"Avem o detaşare între judeţe precum Bucureşti-Ilfov sau Cluj, Timişoara, Sibiu, Braşov care au PIB per capita mult mai mare decât Botoşani sau Vaslui. Avem un raport de 1 la 5 din punct de vedere al PIB/capita între cel mai sărac şi cel mai bogat judeţ al ţării. Dacă ne uităm la evoluţia în timp a lucrurilor, sunt judeţe care devin mai sărace decât erau şi, din păcate, vorbim de cea mai mare parte a judeţelor. Populaţia scade foarte abrupt. Sunt judeţe unde am pierdut, în ultimii 15 ani, 20% din populaţie. Este enorm", a mai arătat preşedintele Consiliului Fiscal, citat de Agerpres.