„Tricolorii” lui Cosmin Contra intră din nou în focurile Ligii Națiunilor. De această dată, România va evolua astăzi, de la ora 21:45 (în direct la Pro TV), cu Lituania, la Vilnius, meci contând pentru etapa a treia a competiției.
În partida de astăzi, elevii lui Cosmin Contra vor evolua în echipamentul de culoare roșie, pentru prima dată după o pauză de 4 ani. Ultimele meciuri în care România a jucat în roşu au fost cele disputate în 2014, în preliminariile EURO 2016, contra Greciei, scor 1-0, și Finlandei, scor 2-0.
Totodată, naționala noastră caută și prima victorie în Liga Națiunilor, după ce în primele două jocuri a obținut doar două remize: 0-0 cu Muntenegru și 2-2 cu Serbia. Duminică, 14 octombrie, „tricolorii” vor evolua cu Serbia, pe „Arena Națională”.
LOTUL României pentru meciurile cu Lituania și Serbia
Portari: Ciprian Tătărușanu (FC Nantes, 53/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0);
Fundași: Romario Benzar (FCSB, 13/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 4/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 29/0), Alin Toșca (PAOK Salonic, 13/0), Gabriel Tamaș (Hapoel Haifa, 65/3), Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 2/0), Nicușor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 5/0);
Mijlocași: Răzvan Marin (Standard Liege, 12/1), Tudor Băluță (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 5/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 37/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 7/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 24/9), Alexandru Maxim (Mainz, 30/2), Alexandru Mitriță (U Craiova 1948 Club Sportiv, 5/0), Florin Tănase (FCSB, 3/0);
Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogorets, 25/6), George Țucudean (CFR Cluj, 6/2), Denis Drăguș (FC Viitorul, 1/0).