România are 10 staţiuni turistice noi

Guvernul a decis ca 10 localităţi noi să devină staţiuni turistice. Aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică.

Localitățile Borsec (județul Harghita) și Sucevița (județul Suceava) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern în ședința de astăzi. De asemenea, un număr de 10 localități sau zone componente ale unor localități au primit atestare ca stațiuni turistice de interes local: Baia de Fier - județul Gorj, Boghiș - județul Sălaj, Colibița - județul Bistrița-Năsăud, Moisei - județul Maramureș, Negrești Oaș – județul Satu Mare, Pojorâta – județul Suceava, Sângeorgiu de Mureș – județul Mureș, zona Băile Banffy – municipiul Toplița, județul Harghita, zona Băile Ocna Dej – municipiul Dej, județul Cluj, zona Moinești-Băi – municipiul Moinești, județul Bacău.

Prin promovarea ca stațiuni turistice de interes național sau local, aceste localități vor avea șanse mari în atragerea de finanțări nerambursabile, în condițiile în care unele programe de finanțare impun existența atestării ca stațiune turistică. După completările făcute astăzi, în total sunt atestate ca stațiuni turistice de interes național 43 de localități, iar 57 de localități au primit atestatul de stațiuni turistice de interes local.