Mai multe state est-europene, printre care și România, vor să construiască împreună o axă rutieră care să lege Lituania de Bulgaria, conform unei declarații comune semnate joi, la Varșovia, relatează AFP.
Numit "Via Carpatia", proiectul a primit deja adeziunea a șapte țări — Lituania, Ungaria, Slovacia, Polonia, România, Ucraina și Turcia — semnatare ale declarației, a declarat ministrul polonez al infrastructurii, Andrzej Adamczyk.
Bulgaria, interesată și ea de proiect, se va angaja "cu următoarea ocazie", în timp ce Republica Cehă a asistat la întâlnirea de la Varșovia "în calitate de observator", a adăugat el, scrie Agerpres.
"Via Carpatia este o axă vitală pentru dezvoltarea regiunilor din Europa Centrală și de Est. Este o cale de comunicare care ar încălca principiul, în vigoare până acum, de realizare unor artere în direcția est-vest", a mai declarat ministrul presei.
Nu a fost furnizată nicio cifră privind costul proiectului sau data la care va fi demarat, însă promotorii speră să obțină o contribuție de la UE pentru finanțarea sa.
Această inițiativă reflectă ambițiile afișate de noul guvern conservator polonez, învestit din octombrie anul trecut, de a întări cooperarea regională între țările europene situate între Marea Baltică și Marea Adriatică, pentru a contrabalansa centrul de greutate reprezentat de Europa occidentală, comentează AFP.
Deocamdată nu a fost stabilită nicio dată precisă pentru demararea proiectului sau ce va însemna acesta din punct de vedere financiar. Bulgaria a anunţat că este interesată, la rândul ei, de acest proiect, urmând să semneze acordul în perioada următoare, iar Cehia, de asemenea vizată de traseu, a rămas deocamdată la stadiul de observator. În cadrul discuţiilor purtate la Varşovia, părţile implicate au anunţat că speră să obţină sprijin financiar din partea Uniunii Europene pentru acest proiect rutier.
Autostrada A6 este aflată în construcție, urmând ca la finalizare să lege orașul Lugoj, unde porneşte din Autostrada A1, cu localitatea Calafat, unde va trece Dunărea spre Bulgaria pe podul Calafat-Vidin. Prima porțiune de autostradă, de 11 km dintre Balinț și Lugoj, unde se află un nod rutier cu DN6, a fost inaugurată pe 19 decembrie 2013. Traseul urmat va fi de la Lugoj spre Caransebeş, Drobeta Turnu Severin, Craiova, Calafat. Lungimea estimată a traseului este de aproximativ 260 de kilometri. Această autostradă a fost iniţial planificată să lege Bucureștiul de Banat prin sudul României.